Hallowshit smoochie

Na aci să vă săturați, că ne-ați disperat cu toți… morții voștri. Uitați-vă, mai ales dacă sunteți slabi de înger și leșinați din orice chestie lame. I hope you had a crappy Hallowshit

Agramatismul zilei (căruia am apucat să-i fac poză)

Că care esteţi aşa speciali. Bine că n-au rămas în tine, era mai grav la distanţe mari. Deci aveţi grijă cum vă activaţi roamingul.

Ales bahtalot.

Doriţi chitanţă?

Un alt detaliu care mă agasează de ceva vreme se leagă de firea risipitoare a utilizatorilor de carduri bancare. Şi am observat acest lucru worldwide:

Este vorba despre maldărele de chitanţe care stau la agăţat trecători în jurul bancomatelor, fie că au provenit din banale interogări de sold sau alte tranzacţii mai mult sau mai puţin grăsuţe. Ce ar fi agasant aici cred că se bănuieşte deja. Este vorba despre risipa de hârtie şi cerneală care se produce de această dată în mod benevol şi sub influenţa purei imbecilităţi şi a lipsei de logică. Eu, cel puţin, nu văd sensul în a solicita imprimarea unei chitanţe pe care o arunci în momentul imediat următor. Plus că mai toate băncile percep un comision care, însumat de-a lungul timpului, ajunge la o sumă căreia, adevărat, nu i se simte lipsa, dar să ne gândim măcar că asta înseamnă nişte bani aruncaţi degeaba şi, mai bine zis, o modalitate eficientă a băncii de a culege pâinica nu tocmai binemeritată (apropo, ştiţi ce e aia D.A.E.? ).

Ceea ce mi se pare cinic de-a dreptul sunt micile “coşuri de gunoi” speciale pentru chitanţe, aflate lângă unele bancomate, şi aici îmi “focusez atenţia” asupra celor care aparţin de o anume bancă pe care refuz s-o numesc ca să nu mă fac de securişti pe cap pentru înaltă trădare de partid.

Şi ne mai plângem că nu mai avem cururi din care să scoatem copaci.

Iisuse de undeva din Ceruri, până când?

Salve.

Pirat/expirat

No comment.

A fi sau a nu fi socia(bi)l… depinde…

Ori eu sunt cretină, ori oamenii au ajuns să-şi răstălmăcească propriile convenţii, pe care le-au creat şi cu care s-au obişnuit de atâtea mii de ani încoace. Dovada este diferenţa imensă dintre teorie şi practică. Conform teoriei, un pieten se defineşte ca „o persoană de care cineva este legat printr-o afecțiune deosebită, bazată pe încredere și stimă reciprocă, pe idei sau principii comune”. Ceea ce mă întristează, mai nou, este conotaţia pe care imensa majoritate („marea majoritate” e pleonasm, dar inteligenţa de mine evită pleonasmele, că e rele, deci luaţi aminte cum se face) o atribuie noţiunii, fenomen care a început să prindă rădăcini într-o perioadă nu foarte îndepărtată de momentul actual. După lungi dezbateri banale între circumvoluţiunile mele multe care este, am ajuns la concluzia că mă număr printre acele persoane antisociale şi nebune care preferă cu toată inima să se lipsească de prieteni, ba chiar nu le găsesc rostul, asta chiar şi în condiţiile din prezent; rectific, cu atât mai mult în condiţiile din prezent, concluzie pe care o voi susţine cu o serie de argumente şi precizări în cele ce urmează.
1. Nu am nevoie de un milion de ferestre de messenger deschise, eventual de tot atâtea relaţii conversaţionale întreţinute simultan.
2. Nu am nevoie de păreri în privinţa lucrurilor pe care le fac sau le scriu.
3. Nu am nevoie de teme moca sau de pile.
4. Nu am nevoie să simt plăcerea deosebită de a oferi teme moca sau pile în schimb pentru temele moca sau pilele pe care le primesc sau nu.
5. Nu am nevoie de însoţitori la plimbare.
6. Nu am nevoie să fiu flatată.
7. Nu am nevoie să violez persoane la creierii capului pentru simplul fapt că le numesc prietenii mei.
8. Nu am nevoie să (mă) plâng pe umărul/tastatura cuiva.
9. Nu am nevoie să mi se răspundă la mesaje sau telefoane.
10. Nu am nevoie să flencăresc trei ore la telefon pentru că m-a părăsit prietenul.
11. Nu am nevoie să spun „Ce fel de prieten eşti tu?!”.
12. Nu am nevoie să „lovesc pe cineva în faţă” ca să fiu o bună prietenă şi viceversa.
13. Nu am nevoie să mi se facă cinste.
14. Nu am nevoie să fac proiecte în grupuri mai mari de o persoană.
15. Nu am nevoie să am pe cineva lângă mine în momentele oribile în care pe monitorul imens din faţa mea rulează un film.
16. Nu am nevoie să împart cele mai mici detalii din viaţa mea cu persoanele cu care e cul s-o fac pentru că aşa e cul.
17. Nu am nevoie să compar penisul fostului meu cu cel al fostului prietenei mele/prietenului meu.
18. Nu am nevoie de oameni care să îmi caute partener atunci când nu am.
19. Nu am nevoie să-mi petrec vacanţa în compania cuiva.
20. Nu am nevoie să arăt cuiva poze cu pisicile mele.
21. Nu am nevoie să spun cuiva cât de mult iubesc sau urăsc o anume persoană.
22. Nu am nevoie să fiu întrebată constant cum mă simt şi ce fac sau de ce am nevoie.
23. Nu am nevoie de un grup de proşti cu care să mă întâlnesc la TNB să mergem în scheit park sau în locuri cul.
24. Nu am nevoie de prieteni care să mă împace cu iubitul.
25. Nu am nevoie să aud minciuni.
26. Nu am nevoie să fiu pusă în situaţia de a alege între două sau mai multe persoane.
27. Nu am nevoie să îi spun cuiva că îmi este prieten/iubit şi viceversa.
28. Nu am nevoie să mi se aducă ciocolată din Elveţia, Turnul Eiffel sau Staţia Spaţială Internaţională.
29. Nu am nevoie să spun cuiva cât de dor mi-e de sex (GA 06X02).
30. Nu am nevoie de opţiunea „Numere favorite”. I treat everyone equally =]. Sau nu prea suport să spovedesc pe cineva la telefon, mai ales când sun eu.
31. Nu am nevoie să comunic cu o persoană ca să n-o uit.
32. Nu am nevoie de companie dacă vreau să fumez.
33. Nu am nevoie de oameni care să plângă pentru/după mine.
34. Nu am nevoie de ajutor să ridic o nucă.
35. Nu am nevoie de păreri pentru acest post şi nici de citiri integrale ale postului sau blogului.
36. Nu am nevoie să păstrez lucrurile inutile, mai ales când există alţii care au nevoie mai mare de ele.

Prin urmare, eu n-am nevoie de ei. Luaţi-i.
În speranţa că nu a fost nimic care să nu se înţeleagă cum trebuie, salve.

Personality Disorder Test Results Paranoid |||||||||| 34% Schizoid |||||||||||||||||||| 82% Schizotypal |||||| 30% Antisocial |||||||||||||||||| 78% Borderline |||||||||||| 46% Histrionic |||| 18% Narcissistic |||| 18% Avoidant |||||||||| 38% Dependent |||| 18% Obsessive-Compulsive |||||||||||||||| 66%

Take Free Personality Disorder Test
personality tests by similarminds.com

Cănfiuzing

Se pare că va trebui să salvaţi imaginea în calc dacă vreţi să vă prindeţi de poantă. WordPress-ul nu se împacă prea bine cu gif-urile.

Salve.

Mă calci pe nervi

Ce bine era în vremile tinereţilor noastre când soneria telefonului putea să te trezească din somn, şi nu era nevoie să-ţi pui telefon şi în bucătărie, pentru că nu ştiu cum se făcea de aproape nimănui nu-i era lene să se deplaseze de lângă oală să răspundă, pe lângă faptul că-l auzea. Acum îmi dau seama că telefoanele mobile au fost subtil prezise în Apocalipsă (ca să fiu şi eu aidoma autorilor unor articole care mi-au mâncat creierii capului zilele astea), pentru că elucubraţia numită în popor “Caller ID” (“şin’ mă sunăăăă?”) bagă mai multă râcă între oameni decât ar putea dracul însuşi s-o facă. Îţi sună telefonul din fundul genţii/buzunarului, vezi că e vreun stalker, vreun amic crizat sau fostul/fosta, iar degetul mare va apăsa tasta roşie fără ca tu să mai faci vreun efort să conştientizezi că asta trebuie făcut. Apelantul va suna negreşit înapoi cu număr ascuns, iar tu, chiar dacă vei bănui ingineria, vei răspunde din curiozitate, găsind la capătul celălalt al… “firului” ţipete şi cântece de răzbunare. Şi dacă în trecut te foloseai de mama/bunica să le spună admiratorilor tăi că dormi sau nu eşti acasă de câte ori puteai până să se prindă, acum îţi închizi lejer telefonul dacă nu aştepţi alt apel împortant sau, şi mai lejer, adaugi numerele respective în blacklist (pentru telefoanele care au această opţiune – din foarte fericire, al meu are ). Mă simt frustrată pentru că nu-mi dau seama dacă telefoanele mobile sunt bune sau rele, mai ales la câţi bani scot operatorii de pe urma lor. Am mai zis într-un post anterior că unii sociologi leagă începutul vieţii sexuale de primul telefon mobil.Legătura dintre telefoane şi sex? Evident că există. Doar n-o să vorbesc la telefon cu gura plină.

Salve.

Idiot’s guide: cum să agăţi o pepushe

Am mai vorbit despre aşa-zisa dragoste, însă e cazul să reiau discuţia la alt nivel, cât timp nu mi se face lene.

Cum vârsta la care copchiii încep să aibă parteneri de viaţă temporari scade  îngrijorător (de la 14-15 la 12 în ultimii ani), stau şi mă întreb… cum. Hormonii încep să depăşească altitudinea Everestului la vârste din ce în ce mai… fragede (termenul îmi face greaţă, dar nu găsesc altul momentan), afectând creierele copiilor nevinovaţi aparent fără nicio cauză. Într-un training la care am participat acum ceva vreme s-a discutat problema chiar foarte aprins (doar asta a fost tot ce am reţinut din el, dar mă apuc să divaghez şi nu vreau), şi de aici am aflat că unii sociologi cred cu tărie (?!…) în raportul primul telefon mobil-primul sărut (se spune că ar fi o distanţă de aproximativ câteva luni între cele două evenimente de altfel extrem de importante în viaţa copchiilor de dupe nea Nicu). Au fost pe-aproape. Nu pot să contest faptul că asta era valabil cu 7-8 ani în urmă, însă acum avem stimulenţi mult mai complecşi şi eficienţi decât o cutie cu butoane cu vibrator încorporat.

În primul rând, multora nu le-ar veni poftă s-o ardă french cu alte persoane (eventual de acelaşi sex) dacă nu i-ar vedea pe alţii făcând-o (chill, asta nu înseamnă că vă protejaţi progeniturile ferindu-i de tot ce ţine de Franţa). Picele de clasa a treia sau a patra au orgasme la corazon când se uită la telenovele, iar recent am întâlnit un caz grav de dependenţă de Hannah Montana la un subiect de sex feminin în vârstă de patru ani. Noroc că majoritatea săruturilor french în grădiniţă “ended up in tears and vomit”, ceea ce e un şut în cur psihologic destul de dur. Am văzut pe toate drumurile copii holbându-se în gurile părinţilor lor şi n-ar fi de mirare ca într-un moment în care să fi scăpat de sub supraveghere sau de alte activităţi care să îi distragă, unii din aceştia să fie martori (şi nu o singură dată) la ritualul de împerechere ale mamei lor cu poştaşul… ce, bre, poştaşii n-au dreptul la sex cu soţiile lor după o zi lungă de plimbat din floare-n floare cu depeşe?

Cinci ani mai târziu vedem rezultatul evoluţiei spectaculoase, şi anume masculul dominant aparţinând speciei demihomo cocalarus (copyright M.D.C.) care, în vârstă de numai doisprezece ani, are un palmares bogat în cuceriri (chiar dacă mai mult virtuale – poza fratelui mai mare face minuni). Vocabularul acestuia îl face irezistibil în faţa oricărei femele care ar îndrăzni să-i analizeze măcar cu jumătate de nerv optic zona de intersecţie a picioarelor… mă rog, nici chiar aşa, asta se întâmplă ceva mai târziu, pe la treisprezece ani.

De multe ori copchiii nu îşi dau seama de sensul cuvintelor pe care le folosesc, şi aici mă dau exemplu chiar pe mine (în clasa a treia l-am făcut gay pe un coleg care mă pipăia). De aici încep discuţiile filosofice cu tentă sexuală puternică de la care derivă toţi dracii. Evoluţia? Personal, nu concep cum un puşti de doisprezece ani ar putea să aibă o erecţie privind o fată de aceeaşi vârstă cu el, care nu aduce chiar deloc a actriţă de film porno perfectă şi prea puţin a formă feminină. De aceea majoritatea celor preocupaţi de aşa ceva la vârsta respectivă strâng bănuţi şi îşi plătesc o curvă cu care să-şi irosească primul jet onorabil de copii şi să se autoproclame, vezi Doamne, bărbaţi (cred că vă daţi seama că am luat ca exemplu cel mai jalnic caz posibil).

Dacă credeţi că aţi văzut suficiente lucruri penibile şi absurde în viaţa voastră, daţi click acilea şi mai gândiţi-vă.  Închei prin a vă spune că numai o femeie ştie ce vrea o femeie…

Răcitură and proud of it

Şters. Pentru că sunt lucruri prea personale care să privească pe toţi curioşii, şi a fost nevoie de o a doua gândire ca să constat asta. Din lene nu îmi voi introduce organele sexuale masculine pe care nu le am în categoriile sociale vizate acum. Ales bahtalot.

Etica plecării în străinezia

O discuţie recentă al cărei subiect se poate deduce din titlu m-a pus pe jar, datorită diferenţelor de gândire ale persoanelor care au luat parte la ea şi a vehemenţei cu care acestea şi-au susţinut punctele de vedere.
Îmi propun să studiez Medicina în afara ţării şi am făcut imprudenţa de a împărtăşi asta unor rude apropiate, pentru ca apoi să se deschidă o dezbatere interminabilă legată de acest lucru. Am să mă descarc pe tastatură, pentru că nu am persoane disponibile pe care să le enervez la 4 dimineaţa, şi mă abţin să fac aşa ceva la ora asta din respect… faţă de codul bunelor maniere.
Urmează să expun câteva subiecte care mi-au creat probleme în a-mi stăpâni nervii şi guriţa grăitoare de minuni (şi – trist – adevăruri) în timpul discuţiei.

1. The mommy and daddy issue
Probabil că fiecare s-a gândit la asta într-un fel sau altul, şi dacă printre voi sunt viitori studenţi internaţionali pe care îi mai frământă, luaţi aminte şi hotărâţi-vă repede.

Moţiunea
Precizare: ştiu foarte bine că într-o moţiune nu se pot afla verbe la alte forme decât cea afirmativă. Rules are made to be broken.

Interlocutorul meu a insistat, pe nervii mei şi pe răcirea gurii lui de pomană, că niciun copil n-ar trebui să-şi „abandoneze” părinţii sau să le întoarcă spatele, pentru că asta ar fi o dovadă de nerecunoştinţă faţă de sacrificiile şi tot ceea ce aceştia au făcut pentru el.

Obiecţii:
A. Plecarea la studii în străinătate ar trebui să fie, pentru părinţi, un motiv de bucurie , deoarece constituie dovada că progeniturii lor i-a fost creat un mediu corespunzător, iar „copilul” a fost educat şi instruit cum trebuie pentru a ajunge, în final, să ştie ce scop are şi cum să ajungă la el, ca să nu mai spun de inteligenţa cu care mama şi tata natură l-au dotat în prealabil. În concluzie, sacrificiile şi investiţiile vor fi meritat din plin. Cât despre familism… sometimes people have to learn to let go, you know…
B. Depinde de părinţi. Un părinte întreg la cap şi bine informat nu i-ar îngrădi copilului său şansele de a trăi mai bine decât el, chiar dacă un pic mai departe.
C. Copilul este persoana fizică ce nu a împlinit vârsta de 18 ani.
D. Copilul mai este persoana fizică, juridică, metafizică sau ce mai vreţi voi, care şi după împlinirea vârstei de 30 de ani este acelaşi retardat pe care îl ştia toată gaşca şi încă nu l-a uitat nici acum, la 25 de ani ce se împlinesc de la primul act sexual. Aceşti copii nu părăsesc ţara cu bursa, ci cu Mertzanul. Excludeţi-mă pe mine, vă rog.
E. Dependenţa de droguri e naşpa. Dependenţa de tutun e naşpa. Dependenţa de alcool e naşpa. Dependenţa de copii e naşpa. Dependenţa de sexul cu copii duce la câţiva ani frumoşi de stat la răcoare. Ceea ce e… naşpa.
F. Oameni buni, avem vacanţe, avem concedii. Chill.

2. The „Whack your boss” issue
Moţiunile

În loc să arunci banii pe examenele necesare pentru străinezia, ai putea să dai mită pentru a-ţi asigura un post bun în ţară după terminarea unei facultăţi la buget, pentru ca apoi să-i recuperezi dublu, triplu, cvadriplu prin salariul grăsuţ.

Obiecţii
A. Nu-ţi ajung banii ăia de mită.
B. Sunt multe şanse ca şefii să nu vrea bani, ci sex în valoare de banii ăia.
C. Sunt multe şanse ca şefii să fie conservatori şi să vină cu poliţia şi proteveu’. Partea bună: „Băăăăăăă, daţi pe OTV că sunt eeeeeu!”
D. Nu-ţi ajung banii ăia de mită nici când n-o să ma i fie criză.
E. Nu e corect să plăteşti un post în timp ce alţii muncesc şi-şi fac draci pentru el. Asta o spune etica, nu altruismul.
F. Mai întâi intră la buget, termină facultatea şi pe urmă gestionează veniturile şi plecaturile.

Rămâi în braţe cu diploma din străinezia.

Obiecţii
A. Asta da. Numai dacă eşti suficient de cretin să te mai şi întorci.
B. Şi în România e la fel, din moment ce toţi se fac avocaţi şi economişti.
C. Cei mai buni informaticieni români, de exemplu, sunt duşi, sănătoşi şi încă întregi pe alte tărâmuri. Şi ei au diplomă.

3. The brain issue
Răsfoind o carte de bio pe care se pusese praful şi punând în balanţă alte detalii, m-am hotărât să mă fac neuro. Uaaaaau…

Moţiunea: Tu deschizi capul oamenilor cu instrumentele pe care le ai. E mai important să îţi iei salariul decât să ţii un bisturiu şmecher în mână.

Obiecţii:
A. E mai important să nu separi de tot emisferele omului cu vreun topor ruginit, deşi asta l-ar vindeca defnitiv de cancer. Dacă faci asta, nu-ţi mai iei salariul… poate chiar niciodată. Ha
B. Pe mine mă fascinează anatomia lucrurilor, nu actele de caritate plătite lunar. Cât timp nu ne vedem la autopsie, pe mine mă doare-n cot. Deal?
C. Ca să-ţi faci meseria cum trebuie, NU ai nevoie de piedici, mai ales atunci când acestea sunt chiar dotările. Vezi A.

4. The „Citeşte almanahe” issue
Dilema: (Medicina) La noi ce-are???

Gogule… e naşpa pentru că:
A. Dotările sunt praf. (general valabil pentru învăţământul românesc)
B. Practica e praf. (general valabil pentru învăţământul românesc)
C. Oamenii ie proşti. (general valabil pentru România)
D. Programă structurată şi predată anapoda. (general valabil pentru învăţământul românesc)
E. Sistem de evaluare în general centrat pe estetica globului ocular şi mălai (servim mămăligă sus la Cardiologie…). (general valabil pentru învăţământul românesc)
F. Credeţi că medicii dorm pe bani? După 10-20 de ani doar ajungem să tragem un pui de somn pe ei.
Ce am de lăsat în urmă? Părinţii? Nu, nu e un lucru reprobabil, există multe alte feluri de a-i sprijini, chiar şi de la distanţă, nu e vorba de forma reprobabilă de a lăsa în urmă aici. Prietenii? Pfai… din atâtea persoane cu care ies la suc sau cu care flencăresc, dacă or fi trei (cu indulgenţă) de care mă doare în cot mai puţin. Nu cred că are cineva habar ce răcitură pot să fiu. Sensibilitatea mea nu e deloc pentru oameni şi nu foarte mult pentru locuri.
În viaţă trebuie să găseşti ceva interesant şi plăcut de făcut. Because no matter what we do, we all end up in the same way, eventually.