Din seria: “Mai bine să-ţi sugă el sângele decât să-i sugi tu altceva”: bite me, I want you to.

Deplasându-mă rectiliniu uniform din punctul în care începe ipotenuza triunghiului morţii (14 februarie-1 martie-8 martie), vă anunţ cu o imensă bucurie în suflet că am înviat din morţi şi sunt încă foarte revoltată de… tot.

N-am reuşit să citesc sau să văd prea multe în ultima vreme, însă cert este că mi s-au confirmat încă o dată predicţiile. După isteria provocată de seria de cele şapte (cifră fatidică) volume Harry Potter, a urmat calmul de dinaintea altei furtuni – cred că aţi ghicit deja la ce mă refer – supercalifragilisticul “Twilight”.

Începem cu filmul, aşa cum nu ar trebui să se înceapă şi totuşi se începe în general.

Mărturisesc că  la prima vizionare am fost puţin atinsă de unele scene (sunt fată, pentru mai multe detalii consultaţi un compendiu de fiziologie), chiar dacă replicile sunt în general cam trase de păr. A doua oară m-am plictisit oribil, iar aceleaşi replici pe care obişnuiam să le încadrez în limita agreabilului au început să mi se pară oarecum scârboase şi fumate încât am simţit că iau foc pe scaun, ceea ce dovedeşte încă o dată că, în adolescenţă, numai prima oară e pur icsaiting, iar în lipsă de diversitate până şi hormonii se plictisesc. Deşi Pattinson e un tip carismatic, rolul de vampir nu-l prea prinde, iar machiajul îl face să fie lesne de confundat cu un drogat. Trebuie să recunosc că dacă un tip mi-ar spune că sunt marca lui personală de heroină, aş izbucni în râs şi mi-ar părea penibil, însă găsesc doar stereotipie în a vedea un vampir spunându-i asta unei alte tipe. Şi dacă totul a fost scris/filmat în grabă, prestaţia actorilor şi ritmul în care se succed faptele fac ca acest lucru să fie mai mult decât evident.

În continuare, emisfera mea stângă solicită o analiză pe bucăţele a cărţii, însă cum tot ea îmi spune că acest lucru ar ocupa (inutil, zic eu) foarte mult din timpul meu şi al vostru, o să mă rezum la o privire de ansamblu: cartea este, într-adevăr, mai bună decât filmul, chiar dacă erotismele tind şi ele spre stereotipie şi lansează chemări subtile către cititoarele cu hipersecreţie  de  estrogen. Eh, măcar merită citită pentru îmbogăţirea limbii engleze şi pentru vena proeminentă de pe muşchii de pe braţul lui Edward.

Îmi explic această isterie în rândul tinerelor cititoare (arătaţi-mi şi băieţi mega-fani Twilight, vorbesc serios) prin faptul că fetele sunt în general predispuse la visuri în care se regăseşte modelul tipului romantic şi la închipuiri de 30 februarie cum ar fi “poveşti perfecte de dragoste”. Cred că am dreptate într-o mare măsură când spun că majoritatea băieţilor se tem groaznic de idealuri de acest gen şi de fetele “corupte” de el, iar faptul că nu resping filmul total este o urmare a unei perioade nu foarte îndepărtate când obişnuiam să mai visez la Feţi-Frumoşi (nu mi-e deloc jenă să recunosc şi nu mi-ar fi nici dacă asta ar fi ceva patologic).

Şi pentru că nu agreez unele formalităţi, întrucât încurajează duplicitatea şi nu educaţia, închei prin a spune că, personal, prefer “True Blood”/”Van Helsing”, dacă tot am adus vorba de vampiri. Aştept apostrofările şi invectivele din partea persoanelor rănite la corazon de acest post, precum şi orice alte idei care vă trec prin scufiţă. Menţionez (and keep that in mind) că nu urmăresc să judec pe nimeni, ci doar spun ceea ce cred aşa cum mi-e mai simplu, deci nu luaţi nimic personal. Spun asta pentru că sunt păţită – un vechi incident sub semnul Harry Potter. Poveste lungă.

And probably many of us have their personal brand of Edward… 🙂

One thought on “Din seria: “Mai bine să-ţi sugă el sângele decât să-i sugi tu altceva”: bite me, I want you to.

  1. twilight a avut ca target mai ales grupa de varsta a adolescentilor in randul careia a avut succes de box office, chiar daca e imbuibat de clisee;
    nu e un film care sa te “atinga” insa povestile cu eroi, mai ales daca sunt si vampiri, se vand
    si mie mi-a placut mare parte din van helsing, nu inteleg de ce are recenzii atat de proaste, nu e un film cu vampiri rau

Drop it like it's hot

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s