Teacher, leave the kids alone

Un sondaj foarte tâmpit care o punea pe diriga pe drumuri azi (de parcă numai simplul fapt că e diriga noastră nu i-ar ocupa tot timpul) avea un punct care se referea la numărul de elevi care nu manifestă interes pentru activităţile şcolare şi extraşcolare. E inutil să se facă sondaje pentru aşa ceva. Înţeleg că au vrut cumva să lege treaba asta de situaţia familială, dar au dat-o în bară jalnic. Dacă ar fi să ne orientăm după motivaţia scăzută pentru învăţătură, atunci 99% dintre părinţii români ar fi beţivi, imorali, divorţaţi sau plecaţi la muncă în străinătate sau nush mai ce, ceea ce, cu tot jegul de pe la noi, e imposibil să fie adevărat.

Pentru cei care sunt atât de preocupaţi de studiul nostru, reamintim tipurile principale de elevi:

1. Elevul “mă doare-n cot”

2. Elevul “mă doare-n cot, dar nu şi de notă” (clasa socială dominantă în şcoli şi licee, acestora ştergându-li-se memoria subit după închiderea caietului, pentru ca în locul chestiilor pentru care s-a primit deja notă să se înmagazineze altele, proaspete şi cu un strat gros de ceaţă în prealabil)

3. Elevul scârbit

4. Elevul pur mediocru

5. Elevul silitor

6. Elevul pasionat (pe cale de dispariţie)

7. Elevul disperat

şi, evident, tipurile care derivă din acestea. Sper să nu fi omis ceva.

De remarcat românismul pur din această situaţie: de fiecare dată când se constată o bubă, aruncăm vina pe bacterii şi nu pe mediul precar, ajuns aşa oare din cauza cui. Cum dracului să nu-ţi vină o lene când fiecare prof crede că materia lui e cea mai importantă (sau cel puţin se poartă aşa) şi te bombardează cu detalii inutile în ritm de Formula 1, iar tu rămâi aburit până la următoarea meditaţie?

Mai mult decât atât, mai marii noştri au constatat recent că programa e cam grăsuţă, şi cum geniile nu se educă în 12 ani şi sute de pagini, ne uşurează munca excluzând din ea exact esenţialul, că ăla e cam puţin important să ne batem capul cu el şi să înţelegem mai bine.

Ajungem şi la discriminarea uman – mate-info (citez-“mere strivite”-“cele mai tari mere” – acestea din urmă clasificându-se la rândul lor în mere bătute şi mere strivite, dar nu chiar foarte coapte, din păcate). Am ajuns să adoptăm un stil care să ne facă să preamărim sau să ne fie ruşine de  emisfera cu care gândim preponderent, pentru că realul şi umanul se completează reciproc, la fel cum matematica şi filosofia, în esenţă, se unesc. De aceea un “măr tare” (şi aş adăuga şi “copt”, ca să elimin din start 90% dintre indivizii polivalenţi) ar trebui să conţină şi integrale şi sociologie. Mi se pare totuşi amuzant când vine vorba de bac (şi sunt sadică). Umaniştii nu au mate ca probă obligatorie la profil opus (din câte se preconizează), însă ăştia de la MI tre’ să îndure literatura şi “eseele” până la capăt (şi nu mă plângeam! doar că nu-mi place şi mă plictiseşte extrem :D). E oarecum îngrijorător ca profilele non-real să fie un refugiu pentru anti-matematicieni/medii modeste din lene generoasă şi nu pentru cei pasionaţi de ştiinţele umaniste – dacă mai pasionează ceva pe cineva în ultima vreme.

Ah, o întrebare în manualul de psiho (evident ediţia care cuprinde curriculum-ul diferenţiat pentru +2 ore pe săptămână, pe care liceul nostru de profil real îl foloseşte 50 de minute la 7 zile) : de ce unii dintre marii savanţi au fost consieraţi în copilărie inapţi pentru domeniul în care au excelat mai târziu? Poate şcoala, şi atunci ca şi acum, n-avea nicio legătură cu ştiinţa, şi aici trecem deja la o problemă universală. Sau poate că au preferat să facă lucruri mai constructive la vremea respectivă decât să-şi ia notele sau să pară inteligenţi. Sau poate nu-şi descoperiseră încă pasiunea; sunt zeci de ipoteze, dar adevărul e unul singur.

Cert e că mai lipsesc Guţă la catedra de muzică şi Becali într-un halat roz la chimie pentru ca haosul să fie aproape total, din moment ce oamenii cu cel puţin o facultate (mintală) stârnesc deja mai multă confuzie decât e cazul. Şi buba e la pedagogie, mai rar la pregătirea profesională, ţinând cont de faptul că o informaţie ambalată frumos pentru creier va fi stocată rapid şi pe termen lung, fără a crea aversiuni faţă de obiectul respectiv. Asta e valabil şi la curci.

Aproape fiecare oră de curs reprezintă o lecţie de folosire a memoriei de scurtă durată. Şi dacă tot avem rendez-vous cu profesorii de la clasă în afara orelor (e metoda românească de aprofundare, preluată de la americani), la ce ne mai stresează lumea cu şcoala? Probabil că neuronii noştri nu arată încă a glomeruli.

Drop it like it's hot

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s