Il attend que les alouettes lui tombent toutes rôties

O vorbă din popor deja transformată în clișeu spune că omul bun e luat de prost, ceea ce este, pe bună dreptate, un fapt general valabil. A ști să te comporți în societate nu se rezumă la a saluta profesorii pe hol sau a ajuta o băbuță să treacă strada, deși pariez pe un milion de dolari că o băbuță nu va aștepta niciodată la intersecție în speranța că va zări un compatriot binevoitor pentru a se abona la brațul său ori de câte ori va fi amenințată de furioșii pietoni pe patru roți.

Am devenit oarecum atașată spiritual de bătrânii care înfruntă marile probleme cu mult mai multă dârzenie și optimism decât o fac unii tineri cu problemele mai mici. Primul pas spre acest lucru este acceptarea faptului că a cere locul în autobuz nu este un act de slăbiciune, însă a protesta cu vehemență pentru câștigarea dreptului de proprietate asupra locurilor rezervate aruncă „în fund” tot respectul alocat automat unei persoane în etate. Prin urmare, Asociația „Bate Baba Care Urca In Autobuz Si Molfaie Langa Tine Ca Sa Te Ridici Sa Stea Ea Jos” atacă, din păcate, și băbuțele „nevinovate” (hasty generalization…), motiv pentru care nu a reușit să mă câștige ca adept, pe lângă faptul că este un grup de imbecili care habar nu au să ordoneze câteva cuvinte într-un enunț logic și coerent.

Nu mulți din generația actuală se vor trezi și se vor salva de troglodenia care îi va transforma în bătrâni chitroși și posomorâți care așteaptă să fie serviți, folosind ca pretext anii pe care-i au în spate. Singurul lucru care ne va deosebi de o băbuță cicălitoare contemporană va fi, bineînțeles, timpul în care am crescut și am fost educați.

Și aici voiam să ajung. Este oare timpul, natura umană sau troglodenia care dă individului dreptul de a apuca vârtos toată mâna atunci când i se întinde un deget? „Popeasco, ai bani? Știu că mi-ai dat și ți i-am dat înapoi un secol mai târziu, dar chiar am nevoie și acum, te iubesc, să moară ce-am mai scump pă casă în afară de turlele de haur!”; „Nu-i așa că-mi dai tema la mate, promit că nu mai cer, e ultima săptămână de școală! Fac ce vreeeeeei dacă mă ajuți să iau cinci! Pot să vin la tine să mai îmi arăți cum se fac alea?”; „Te iubesc așa de mult că m-ai ajutat cu lucrarea iar, și că-mi meditezi copiii pe gratis de doi ani, te ador, o să mă rog pentru tine, n-ai vrea să vii și dimineața, cândva, să mă ajuți să spăl vasele și să curăț WC-ul?”; „Am de strâns o sută de semnături pentru o cauză nobilă, ai vrea să semnezi? Auzi, dar n-ai vrea să le strângi tu pe restul de 99?”; „N-am putea să ne vedem și mâine, și poimâine, și în fiecare zi din vacanță? Nu am prieteni și îmi place foarte mult să vorbesc cu tine!” – calculați de câte ori s-a penetrat brutal și neprotejat codul bunelor maniere în aceste situații.

Acestea sunt cazuri fericite, în care te simți ușurat că respectiva cerere este expusă clar: cel puțin știi precis ce se așteaptă de la tine, ca să poți evita 😀 (alimentarea cererilor conduce la suicid social, pe o autostradă cu o jumătate de bandă și un singur sens). Pe de altă parte, nervoșii consideră, de la un anumit punct, că sclavul lor a recepționat ordinele stăpânului, și este de la sine înțeles că îndeplinirea acestora are un deadline stabilit în mod tacit de ambele părți: „De ce nu mi-ai răspuns la telefon duminică???”; „Am sunat jumătate de oră la tine la ușă, știu că erai acolo, ai ceva cu mine?”; „Tu de ce te culci așa devreme dintr-o dată, înainte stăteai mai mult cu mine pe mess!”; „Cum nu ți-ai făcut tema??? Și eu ce fac?”.

Nu este de datoria nimănui să umple marele crater lăsat de cei șapte ani de-acasă, pentru că din intenții bune s-ar clădi din păcate Avachinsky-Koryaksky, și nu Marea Neagră. Este la fel de eficient ca încercarea oricăruia dintre noi de a schimba gândirea. comportamentul sau principiile unui bătrân. Este – la fel cum zice o altă vorbă din popor transformată în clișeu – ca și cum ai muta munții din loc. Răspunsul pe care l-am auzit este la fel de clișeic, însă plin de înțelepciune tinerească: dacă ești deștept, lași munții acolo, că nu te deranjează cu nimic. Aceasta este, alături de indiferență și tact, calea cea mai eficientă de a îndepărta Nătăfleții.

Voi mai reveni asupra acestui subiect. Elucubrațiile astea nu merg bine cu Chopin. Până atunci, rotiți-vă singuri alouettele! Salve :).

Drop it like it's hot

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s