Statura și statutul social

Cât te costă să răspunzi atunci când ești salutat de elevii tăi pe hol, și care este logica în a le mai pretinde să te respecte când tu îi tratezi cu sictir? Care este profitul obținut de pe urma diferenței de înălțime și greutate dintre un moftangiu cu IQ negativ și un viitor cercetător aflat în ciclul primar, care se află constant în pericolul de a fi făcut piftie?

Oamenii își ignoră deseori calitățile în efortul de a-și atenua defectele, acaparați fiind de complexe. De aceea, chiar fără să-și dea seama, unele fete foarte inteligente, însă nu foarte atrăgătoare fizic ajung să vină la școală boite și îmbrăcate ca ultimele neveste bete și bătute toată noaptea de consorți.  Tocilarii slabi de înger sfârșesc doborâți de steroizi – în cazuri mai puțin fericite, împrăștiați pe pereți. Cât îi va lua omenirii să înțeleagă că utopia atrage după sine haos?

Sunt oameni care au ajuns într-un stadiu de degradare cognitivă atât de avansat încât acceptă cu optimism cheltuieli imense, riscuri și dureri inimaginabile pentru a câștiga câțiva centimetri în plus pe cale chirurgicală într-o clinică din fundul Siberiei, printre cele câteva din lume unde se mai practică asemenea proceduri. Ca fapt divers, pacientului i se taie picioarele, la propriu, pe la o treime din tibie, apoi segmentul de picior este reatașat prin intermediul unei tije mobile ajustabile, pe care pacientul o lungește cu un milimetru în fiecare lună cu ajutorul unei rotițe care străpunge elegant gamba. Sună marfă, nu? Tocmai pentru că sună așa marfă, procedura a fost interzisă, fiind considerată o metodă de tortură (just, nu?). O tortură pe care unii au ales s-o îndure de dragul unor cifre, fără să realizeze, da fapt, cât de ridicoli și jalnici par în fața unei lumi întregi (nu-mi spuneți că nu le pasă de părerea lumii; din moment ce alegi calea asta, clar trebuie să-ți pese prea mult). Pentru mine, cel puțin, acest mod de sfidare a naturii plasează persoana în cauză în coada șirului, în ceea ce privește integritatea morală. Prețul? Zece centimetri câștigați în trei luni de supradoză de morfină, plus per puțin un an de recuperare, în cazul fericit în care nu-ți cade piciorul în drum spre budă.

Ce stă la baza refuzului categoric de a accepta realitatea și de a face schimbări doar atunci când este cazul, pe baza unor decizii raționale? Imposibilitatea de a schimba neschimbabilul prin procedee omenești e un adevăr cu care societatea trebuie să se împace. A te hazarda cu inumanul e ca și cum ți-ai tăia singur… propriile picioare.

Și totuși, ce impozit ar percepe cei din jurul nostru pentru a ne arăta zilnic oasele din gură? Îmi amintesc foarte clar surâsul lui Horia-Roman Patapievici când m-a observat întorcându-mă să-mi revendic reportofonul pe care-l uitasem în biroul lui. Un zâmbet cald, protocolar, impus de context, dar zâmbet.

Cât costă? Cinci secunde de zâmbet consumă 0,53 calorii, echivalentul a 0,0001 grame de ciocolată. Așadar, prețul unui zâmbet timp de cinci secunde este de 0,000004 RON. E mult?

Advertisements

Drop it like it's hot

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s