Geni sinboliste

Din activitățile desfășurate la ora de română (când Codina nu-i acasă…), rămâne doar să observăm cât de bine sună gustul viitorului în mâinile unor astfel de genii pustiitoare cum este cei din clasa noastră.

Rețeta este următoarea: se ia una bucată coală de hârtie, primul copchil scrie primul vers pe ea, apoi împăturește hârtia peste el și o pasează celui din spate. La final ne putem bucura de savoarea lugubră a unor bucăți de scris semnate de… noi? 🙂

Iată ce a ieșit (cu mici adaptări ortografice):

A.

În lac s-aude mac mac mac,

Albă-ca-zăpada pe cenuşă păşea,

Stăm pe preşuleţul roşu, în mijlocul camerei; te uiţi în ochii mei şi-auzi cum îmi ghiorţăie maţele…

Unde eşti? Încotro te îndrepţi?

Căci când pisica nu-i acasă, joacă şoarecii pe masă.

Mireasma nedreptăţii, cărţile singurătăţii şi vederea sângelui care cade pe podea, citind Huysmans…

Umbrele-nserării apar ca nişte fantasme în visul meu obscur,

Azurul florilor înlăcrimate…

Iar în lugubrul sălii un cântec de clavir răsună,

Riduri adânci, păr alb, zâmbet larg de fustă stufoasă,

Zumzet de bondari, aer umed şi un trandafir,

O rază de speranţă, o strângere de mână,

Iată visul, o amintire vie!

Negru, alb…gri…

Şi alb şi negru iar, respiră vizual.

B.

Mă va iubi mereu cum mă iubeşte azi?

Oraşul alb e tot pustiu

Şi degete plutesc în sânge.

Fără a-ţi păsa de soră, frate şi părinţi,

Mâna ta în mâna mea, nu-i pot da drumul.

Soarele este totul, dizolvă particule de întuneric caustic,

Iar lacrima curge pe obrazul palid,

Valsul parfumat şi zgomotos al frunzelor…

În cimitirul violet.

Pitică, albă, gigantică, roşie, gaură neagră,

Petale de gheaţă şi parfumuri blânde,

Şi plânsul domol se aude din iarba fină,

În lungi culoare-ntunecate, în lungi culoare-ntunecate…

C.

Păşesc cristalizând în dansul ireal –

Picături reci de ploaie mătăsoasă…

Onomatopeele cântă o muzică de jale…be-he-he;

Întuneric absolut, râsete de copii, miresme orbitoare,

Romantici, simbolişti… sau poate nu… sarcastici şi tineri, rebeli şi răi,

Iar privirea ta-mi străpunge inima.

Parfumul foilor prăfuite şi lacrimile lumânărilor

Râd şi plâng în tonuri de gri, râd şi plâng,

În ciuda faptului că vom pleca,

Ai un dor nebun de mare,

Acidul din Coca Cola îmi sfâşie inima, asemeni acidului sulfuric (H2SO4)

Cimitirul de copii e plin,

Sfârşitul e sugerat, pentru a nu suprima ¾  din frumuseţea poeziei…

D.

Albastru-azuriu respir praf argintiu,

Plânge pianul în camera rece,

Lungi ecouri ale unor glaciale viori; şi Liniştea asurzitoare a infinitului stelar.

Culori reci în calde visuri,

Şi simt cum sângele-mi fierbe,

Culoare, parfum, zumzăit,

Surse, bobine, condensatoare, culoare, muzici, cântece macabre şi liberaţii cubaneze…

Roşu, alb, albastru, purpuriu,

Visare, visare, visare…

Sunet de humus cu ardei copţi răsună-n ochii tăi,

Roz, roz, mult roz…

Tabla neagră pe tine te priveşte!

3 thoughts on “Geni sinboliste

Drop it like it's hot

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s