Mens sana…

Recent i-am spălat creierii bătrânului Firefox din motive tehnice, ceea ce mi-a făcut să-mi dau seama cât de înșelătoare poate fi utilitatea AutoComplete-ului. În timp ce scriu fraza asta mă gândesc că am uitat care era ideea care m-a determinat în primul rând să-mi sap prin sinapse după parola de la WordPress, ca să mă apuc din nou să-mi consum inutil energiile binefăcătoare date de perioada mea de fertilitate intelectuală.

Ah, da. „I think, therefore I drive myself insane” (a nu se lua în seamă înjurăturile lui Descartes, pentru că e mort). Filosoful anonim a grăit, dar a uitat să ne facă și câteva completări. Conform înțelepciunii subiective a neuronului meu rahitic, oamenii care înnebunesc de la gândit nu au o gândire prea sănătoasă. Nu în sensul că-s parțial bătuți în cap sau că procesele lor cognitive se bazează pe echivocații din cauza unei erori stranii de programare (nu suntem la investigații paranormale Microsoft aici), ci pentru că la un moment dat un ingredient neprevăzut în rețetă aterizează în oală din diverse motive.

Ca să nu încep să divaghez cu blablosofia, o să dau primul și cel mai accesibil exemplu de care se lipește neuronul meu rahitic acum: Hitler. Un analfabet de rând care nu s-a sinchisit să belească ochii nici măcar în cel mai cretin documentar l-ar caracteriza succint: un om nebun și prost. Ce-a avut, mamă, cu săracii evrei?

În ceea ce privește răspunsul la întrebarea asta, părerile sunt împărțite, fiecare cu conspirația lui, și evit să dau aici un răspuns personal. Dar nebun? Prost? Ei bine, prostul ăsta știa pe de rost fragmente întregi din Die Meistersinger von Nürnberg și le fredona fără să falseze nicio notă (și io acuma, mare brânză, toată lumea poate să facă asta). Ceea ce înseamnă că n-o freca pe Conquiztador în orele de info de la Realschule, alegând în schimb compania tovarășului Wagner (binecunoscut antisemit) și a tovarășilor filosofi ai secolului, cum ar fi Schopenhauer în primul rând și alți ăștia. Păi, nene… astea, din câte văd io, sunt preocupări de om cu creier, și cine se încumetă să mă contrazică ar face bine să aibă un argument de o circularitate sublim de asimptotică.

Prost nu era, nebun nu s-a născut… atunci care sunt ingredientele care au făcut dintr-un om de o inteligență extraordinară cel mai mare criminal al secolului douăzeci? Probabil o să-mi spuneți că mulți criminali sunt inteligenți. Adevărat, dar mulți criminali sunt și psihopați, și destui psihopați sunt și violenți. Nu psihopatia a fost responsabilă de crimele lui Hitler, ci ura, părerile fiind la fel de împărțite în ceea ce privește cauza acestei uri. Din nou evit să speculez conform propriului neuron, în schimb vă recomand călduros să-l citiți pe Schopenhauer și să faceți niște legături între legături dacă vă interesează subiectul. Printre altele (și aici voiam să ajung în sfârșit, după două paragrafe de divagații înfiorătoare), ceea ce a alimentat această ură a fost și extremismul, care poate forma o combinație periculoasă cu inteligența. Or, raționamentele care tind spre extreme nu prea pot fi sănătoase tun din punct de vedere logic, iar a dezvolta un potențial intelectual imens în direcția lor poate omorî șase milioane de oameni, după cum bine ne-a dovedit istoria.

Partea proastă e că nu-ți dai seama întotdeauna când începi să te îmbolnăvești, ușor-ușor, de la gândit, iar reabilitarea depinde în mare parte de sănătatea mintală a celor din jur care te mai trag de mânecă. Dar când și ăia au păsărele… și tot mă îndoiesc că păsărelele sunt acolo din vina lor, pentru că oamenii se nasc formatați din punctul ăsta de vedere, cred eu. Chiar și în prezent e același drac: un om inteligent, dar anturat o să-și lase personalitatea deoparte dacă nu e îndrumat la timp.

Dacă privim din alt punct de vedere, sistemele de operare preinstalate fac bărbații mai raționali decât femeile. Dar lașitatea „tipic masculină” tot genetică e? Și de ce mă mir când, ca posesoare de vagin, mă întreb de cauza necunoscută pentru care femeile merg în grupulețe la baie? (note to self: add to list of stupid questions to be asked to God after death)

Oricum ar fi, am poftă de un ceai nocturn și va trebui să mă deplasez spre non-stop pentru că nu mai am chibrituri, deși ar fi tentant să dau foc la casă încercând să aprind aragazul cu bricheta. Ah, ce psihopată sunt…

Drop it like it's hot

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s