Sunt o mare misogină. Ați citit bine…

…și urmează să argumentez.

A fi sau a nu fi gelos… în ce măsură depinde de tine și care este limita dincolo de care devine patologic?

Suntem o societate monogamă. Pe considerente culturale. Deși la câtă cultură emană monogamul de Gu… mda. Dar să zicem că nu vreau să intru în detalii tehnice acum, din moment ce dragii mei cititori pubescenți nu ar fi interesați de istoria și știința absolut fascinante din spatele sistemului cognitiv. Mă voi limita, așadar, la nivel de individ.

Am fost geloasă în anumite perioade, nu mi-e rușine să recunosc, și accept că poate fi o slăbiciune în anumite contexte. Așadar, știu despre ce scriu, dar cauza acestei postări nu a fost o experiență personală… mă rog, nu o experiență personală în care eu am fost cea geloasă. E într-adevăr revelator și destul de incomod să fii cauza unuia dintre cele mai iraționale sentimente cunoscute până acum (irațional în cazurile în care e nejustificat, evident, dar și dacă ești ok cu faptul că bărbată-tu și-o trage cu x curve diferite în fiecare seară în fața ta, tot e ceva dubios…).

Gelozie genetică? În mare parte, da, pe baza considerentelor științifice antemenționate și inexistente într-unul din paragrafele de mai sus. Apoi mai avem temperamentul, cu care ne naștem, dar pe care îl putem șlefui prin rațiune și educație. Exemplul meu: înainte de a fi o mare misogină, sunt o mare colerică, și deci oarecum impulsivă. Cine nu concepe că eu aș putea să fiu colerică nu mă cunoaște. La fel cum nici eu nu pot să concep cum aș fi fost dacă nu aș fi învățat să-mi temperez genele proaste care m-ar face să sparg geamurile și pereții când nu iese ceva cum vreau eu. Tot în felul ăsta, și cu puțină susținere interpersonală (:D) am învățat să-mi temperez gelozia pe cale rațională și mi-am dat seama că provenea, de fapt, din neîncredere și teamă, amplificate de partea colerică a temperamentului, aparent latentă.

Ăsta e un caz fericit. Sunt unii oameni (chiar și flegmatici, heh…) care, puși în fața unor argumente extrem de clare și veridice, se încăpățânează s-o țină pe-a lor până la capăt („nu mă interesează că erai aici și te-ai uitat cu mine la telenovele aseară, știu că erai la vecina de sus în același timp și i-o trăgeai, porc nesimțit!”). De-asta s-au inventat divorțurile în familiile civilizate și pumnul și sticla pe la ăștia mai de pe la periferia intelectualității.

Cu toate acestea, sunt destul de rari bărbații geloși. Gelozia e privit ca un lucru specific feminin, pe de-o parte pentru că în general femeile sunt genetic construite să o lase mai moale cu rațiunea, și pe de altă parte pentru că în unele cazuri educația, societatea și chiar și comportamentul bărbaților le determină să fie așa. În mod trist, puține din ultima categorie se trezesc la timp.

Da, dar ce legătură are asta cu misoginismul meu?

Să restrângem categoria „femei” la categoria „femei obișnuite”. Adică majoritatea, pe care în teorie o putem considera totalitate, pentru că excepțiile sunt neglijabile. Evident că mă exclud pe mine din categoria „femei obișnuite”, pentru că altfel n-ar avea sens să mă deranjeze ceva (parafrazându-l pe genialul domn profesor Săndoiu, „când ești obișnuit, nu știi că ești obișnuit”). Pot să număr pe degetele de la o singură mână femeile pe care le cunosc și care nu sunt „obișnuite”. Nu sunt „obișnuite” în sensul că gândesc, frățioare; în sensul că sunt stăpâne pe mintea lor, selective și nu le încântă nimic din ce ar încânta o damă de rând. În sensul că nu sunt dulci, mironosițe, grețoase, răsfățate, nu epatează și nu se dau în vânt după „armele de seducție” feminine când trebuie să facă o impresie bună. În sensul că rațiunea lor superioară este cea mai mare sursă de femininate de care ar putea dispune, neaccesibilă oricui (like dăăă).

Sunt misogină pentru că nu suport tiparele după care femeile își construiesc „principiile” și-și desfășoară existența lor minusculă. Nu spun că bărbații ar fi mai presus, dar, în mod paradoxal, n-am nimic cu ei, pentru că n-au pretenția de a fi complicați sau hard to get și-și atestă cu lejeritate simplitatea. Măcar atât. Dar nu. Femeile trebuie să fie complicate, să schimbe nențelesurile în nențelesuri și mai mari cu lumina izvorâtă din puritatea lor. O femeie puternică trebuie să cucerească, vezi, Doamne, trebuie să lupte, să-și apere teritoriul cucerit. Să fie vigilentă, să repereze amenințările altor femei care atentează la bucata lor, să le denigreze calitățile și felul de a fi, apoi să și le însușească pe cele pe care nu le are. Cu alte cuvinte, să fie geloasă. În universul feminin, vigilența înseamnă gelozie. V-ați prins acum?

Gelozia nejustificată, acolo unde apare, înseamnă limitarea intimității celuilalt. Gelozia devine patologică în momentul în care ai ajuns să refuzi faptele evidente prezentate pe cale rațională și, mai mult decât atât, simți dorința de a te răzbuna, de a face rău celui pe care ești gelos sau celui care crezi că te-a trădat. Sau ambilor… și dacă ajungi să-ți și duci la îndeplinire planurile, deja s-a cam dus orice speranță pentru salvarea sufletului tău (ce e cinic e că știrile de la ora cinci își iau pâinica datorită a sute astfel de situații).

Cam asta ar fi, pe scurt, povestea misoginismului meu. Nu m-am înșelat niciodată în privința unei preziceri despre vreo femeie. Mă mai miră un lucru. Întotdeauna am sperat că, odată cu trecerea timpului, cu anumite specii de femei se va întâmpla exact ce s-a întâmplat și cu homo erectus: vor fi înlocuite. Să fiu a naibii, nici nu mi-am dat seama cum îl jignesc. Homo erectus a adus o modificare anatomică esențială, creșterea în volum a cutiei craniene, și a fost extrem de norocos să reprezinte baza evoluției unei alte specii. La ritmul și sensul în care merge evoluția girl power-ului, ar fi trebuit să apară până acum ameobe cu rochițe roz care să populeze mall-ul. Dar nu le văd pe nicăieri, și știu, sunt microscopice, dar le-aș recunoaște după machiaj. Apoi, dacă mișcarea feministă are ceva de comentat… if I had a dick, this is where I would tell you to suck it.

6 thoughts on “Sunt o mare misogină. Ați citit bine…

  1. Tot ce ai scris se poate enumera si in cazul barbatilor. Cunosc cazuri de barbati absurzi, gelosi si “curve”. Yep, manwhores. Care au si un talent inascut pentru vrajeala. Asa ca lucrurile sunt intr-o mare masura aplicabila ambelor parti.

    Oricum am o completare perfecta la articolul tau :)) Check this :>

  2. Mie imi plac misoginismele din seria ce sa nu spui ca femeie unui barbat gol 🙂

    1. Replici rautacioase:
    – Am “fumat” trabucuri mai groase ca asta!
    – Ah, acum imi dau seama de ce ti-ai luat un Porsche.
    – Oare de ce ma pedepseste Dumnezeu?

    2. Replici blande, intelegatoare:
    – Hai mai bine sa stam imbratisati.
    – Poate ca la lumina naturala arata mai bine.
    – Lasa ca gasim noi o pozitie.

    3. Replicile unei blonde:
    – Uaaa, ce dragalas este!!!
    – Daca il udam poate mai creste.
    – Aha… dar e totusi functionala, nu?

    4. Replici cu solutii sau explicatii:
    – Sa stii ca se poate corecta prin chirurgie estetica.
    – Iti este frig?
    – Tot e bine… scapam mai repede.

    5. Replici de o sinceritate debordanta:
    – Nu am mai vazut asa ceva pana acum.
    – Pare cam nefolosita.
    – Ce ar fi sa trecem direct la “tigarea de dupa”?

    Replici diverse (dar la fel de nerecomandate!)
    – Si eu care m-am luat dupa marimea picioarelor!
    – Ti se pare ca am fata de ciocanitoare?
    – Pot sa fiu cinstita cu tine?

Drop it like it's hot

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s