Lucrurile sunt la fel de amuzante pe cât vrei tu să le vezi

Lenea, la fel ca și prostia, nu doare, dar se plătește. Cu diferența că, în cazul lenei, tu ești cel păgubit. Considerăm așadar capitolul „BAC” încheiat, cu un deznodământ foarte decent, chiar nesperat, considerând munca depusă de-a lungul celor patru ani.

Da, sunt un caz de lene extremă și nu mi-e milă de mine, chiar mă bucur că sunt pe aceeași treaptă sau mai sus decât o bună parte din lumea care s-a rupt în trei și-n patru și a mâncat formule pe pâine la micul dejun în ultimele nouă luni. Că tot mi se reproșează că nu mă impun suficient pentru că nu mă laud destul, să vă zic o chestie: mai nou sunt deșteaptă, dragi tovarăși, ba chiar genială, divină, femeea fatală care mai obișnuiește să se înece ca țiganul la mal. Și am o vorbă să vă spun despre raportul talent-pregătire la bac.

Nu e obligatoriu să ai talent ca să iei zece curat la vreuna dintre probe. Voi ilustra cu două exemple, mate M1 și română.

Nota zece la M1 nu e nici pe departe condiționată de talent, spre deosebire de ce mi s-a zis în repetate rânduri și de către unii profesori. Să muriți voi? Asta e mai fals ca „false”-ul în tipul boolean. În orice domeniu, talentul compensează în mare parte lipsa muncii sau aprofundării, de unde deducem că un individ lipsit de talent poate ajunge, prin muncă, la nivelul unui individ talentat, la fel de bine cum talentul poate deveni latent dacă e lăsat de izbeliște. Evident, progresul prin muncă are o limită, ceea ce diferențiază workaholicii de inșii talentați, tocilarii de lumea inteligentă etece, etece.

La mate se poate progresa prin muncă și mult dincolo de nivelul de bac. Sunt profi de mate care n-au pic de talent pe mate, dar gândesc foarte limpede și sunt pedagogi foarte buni. Pentru că, zic eu, sunt informată, cunosc cazuri și m-am uitat de curiozitate și pe alte feluri de matematici decât aburelile aburelilor din liceu care, prin comparație, mi s-au părut pur și simplu parfum. Și tocmai din motivul ăsta le-aș rupe gâtul tuturor celor care împart oamenii în realiști și umaniști. În punctul în care munca devine inutilă în lipsa talentului, matematica și filosofia devin unul și același lucru, și tocmai de aceea adevăratul talent matematic e dat de abilitatea de a îmbina imaginația, inteligența și rațiunea la adevărata lor putere. Lumea nu se împarte în umaniști și realiști din punct de vedere al funcționării creerului, se împarte în oameni cu potențial și oameni fără potențial. Folosirea domeniului drept criteriu de clasificare e o mare aberație.

Un matematician și un filosof au inteligență și deschidere spirituală asemănătoare. Mă întreb dacă prin manuale scrie cât de tare era Eminescu la mate („cubul e finit, sfera e infinită”… genial de subtil!). Astăzi, din păcate, practicarea oricărei forme de artă e o scuză pentru a fi prost. Câți de la științe sociale sunt cu adevărat pasionați de științe sociale, și câți au ales respectivul profil pentru a fugi de chinurile artimeticii? Inteligența e aceeași, tu trebuie să alegi doar direcția de care ești atras și spre care vrei să ți-o dezvolți. În integrala lui Poisson e artă, în portretul Dorei Maar e artă. Înțelege-le pe ambele, practic-o pe cea față de care simți cea mai mare deschidere. De ce să le înțelegi pe ambele? Pentru că mi se pare pur și simplu trist ca un om care are pretenția de a fi cel puțin foarte bun într-o anumită direcție să nu aibă tangențe și cu alte lucruri care nu țin de domeniul său.

Revenind la drăcia de bac. Pentru zece trebuie să fi dobândit o oarecare fluență în calcul și să nu ai carențe teoretice. Și din motivul ăsta, pentru unii, e mai ușor de atins maximul la română decât la mate: cine se exprimă elegant în fiecare zi, o face oricând la fel pe o foaie de examen. Fluența în românește și în orice grai e mult mai ușor de dobândit prin lectură (ăhă…) și chiar și prin socializare, iar potrivirea cuvintelor ajunge să vină de la sine suficient cât pentru a impresiona orice corector normal la cap. Limba matematică nu te atenționează când e neglijată. Integralele mai nebune au nevoie de-o mână bună să le turtească bine capetele, ca să nu mai punem la socoteală faptul că sunt metode și metode pe care pur și simplu trebuie să le aplici de câteva ori în probleme pentru a ți le însuși, cu tot talentul pe care l-ai avea.

Și totuși, cu ce m-am ales după patru ani de formule, teoreme, criterii, definiții? Cu ordine. Nu ordine în șifonier, că dacă-l deschid acum îmi cad toate boarfele în cap, și pe birou și pe jos e plin de coji de semințe. M-am ales cu ordine în viață, în idei, în lucrurile pe care le gândesc și pe care mi le imaginez, în deciziile pe care le iau. Așa că mai țineți-vă gura. Dacă ai creier, trebuie doar să nu vrei să-ți placă mate, care până la urmă devine o chestie de gusturi, care nu se discută. Sau să ai lenea mea… ceea ce deja devine impardonabil. Lucrurile sunt la fel de amuzante pe cât vrei tu să le vezi…

4 thoughts on “Lucrurile sunt la fel de amuzante pe cât vrei tu să le vezi

  1. Diferenta dintre talent si munca:
    Daca muncesti foarte mult si nu ai talent, ajungi in punctul X.
    Daca muncesti foarte mult si ai si talent ajungi in punctul X+1000….00000 tinzand spre infinit.
    Daca ai doar talent si te bazezi doar pe el si te consideri prea cool si talentat pentru munca ajungi in infinitatea de puncte de sub nivelul marii unde calitatea de ratat tinde spre infinit si IQ – ul tinde spre minus infinit.

    Totusi eu cred ca realistii si umanistii exista numai ca eu ii impart dupa alte criterii. Dupa placerea si inclinatia catre o anumita parte. Eu sunt de felul meu umanista, desi am facut mate-info. Am studiat matematica la greu. Faptul ca nu am avut talent si inclinatie spre matematica s-a concretizat in faptul ca alocam mult mai mult timp invatatului la mate, decat as fi alocat daca eram naturally gifted. Totusi am dat bac-ul la matematica si fizica unde am luat niste note foarte decente, chiar bune ca urmare a faptului ca m-a interesat sa promovez si aceste discipline. Spun ca sunt umanista pentru ca studiez cu o mare placere literatura, istoria, geografia, geopolitica si alte discipline umaniste. Conexiunile se fac mult mai repede; neuronii fac mai rapid sinapsele si asa mai departe.

    Atat umanismul, cat si realismul presupun creativitate. Numai ca umanismul porneste de la experiente, trairi, idealuri umane, cum ii spune si numele, in timp ce realismul prespune o creativitate a abstractului.

    As a fun fact, Ion Barbu era matematician si a scris poezii simboliste pe care le studiem noi acum….dar mie mi s-a parut ca a avut o creativitate al naibii de ciudata. Nu ma omor dupa operele lui, dar pot sa recunosc ca au o oarecare calitate.

  2. Eu nu știu în ce categorie mă încadrez. Cred că sunt realistă de structură, pentru că simt o respingere instinctivă față de umaniști și față de felul de a fi al persoanelor creative care se axează exclusiv pe dezvoltarea acestei laturi. Eu sunt și obsedată de stabilitate…

    Ai foarte mare dreptate cu creativitatea abstractului. Dar cred că filosofia, de exemplu, e cea mai abstractă dintre științele considerate umaniste. Eu nu o văd ca pe o știință umanistă, deși are aplicații și în politică, soiologie, istorie. Cred că filosofia e un fel de regină a științelor, cumva le reunește, le leagă pe toate celelalte, începând cu matematica superioară.

    Îmi plac domeniile umaniste în sine, dar nu simt disponibilitatea interioară de a le studia pe termen lung, mai degrabă mi-ar plăcea să cochetez cu ele. Mi-am ales mate-info întrebându-mă dacă aș prefera o sută de eseuri sau o sută de probleme. Mi s-a zis că am talent la scris, dar aici ai dat și tu un exemplu foarte bun cu Barbu. Nu mi se pare că aș avea stilul sau creativitatea unui spirit umanist, dar nici pragmatismul cuiva realist prin excelență.

    Extremele…

  3. Mie nu mi se pare atat de abstractia filosofia deorece lucreaza pe analogii si pe idealuri umane care pot fi percepute la un anumit nivel de oameni.Recunosc ca pentru mine matematica este o chestie extrem de abstracta si scoasa din maneca pentru ca nu reusesc sa gasesc repere in viata reala. Ador fizica pentru ca fac conexiuni cu lumea in care traiesc. Matematica mi se pare o abstractiune geniala inventata de cineva, ca un joc de logica extrem de elaborat, dar cu foarte putina aplicabilitate (stiu ca exista dar in anumite domenii care presupun proiectare or whatever).

    Din punctul meu de vedere este super ok ca esti undeva la mijloc pentru ca asta inseamna ca posezi doua tipuri de creativitati. Intotdeauna hibrizii sunt mai puternici 😛

Drop it like it's hot

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s