Magister dixit

Așteptam de foarte mult timp starea de spirit potrivită pentru a scrie această postare. Nu insinuez nimic, nu acuz pe nimeni, nu vreau să insult pe nimeni. Orice asemănare cu realitatea este pur întâmplătoare. Tot ceea ce urmează e decât o părere. În amintirea vremurilor bune, această părere va fi alcătuită din multe fraze lungi și indescifrabile pentru burghezia didactică.

Limba și literatura română. Un domeniu atât de frumos pe care noi, ca vorbitori nativi și cetățeni ai Românicii, ar trebui să-l iubim. Un domeniu care nu ar trebui să ne facă zile negre la școală. Un domeniu care ar trebui să ne provoace imaginația, gândirea critică, setea de lectură și dorința de a ști mai mult, și mai mult, și mai mult. Un domeniu pe care, personal, ajunsesem să-l detest.

Foarte mulți tovarăși pe care-i cunosc au fost (sau încă au rămas) atașați de profesorii de limba română din liceu. Din nefericire, eu nu pot să mă laud cu o asemenea realizare, și cei care mă cunosc înțeleg. De ce? Păi ia să vedem.

ESÉU s.n. Studiu de proporții reduse, în care autorul atacă probleme de ordin filozofic, literar, științific etc., expunând un punct de vedere personal, fără a epuiza subiectul.”

Marea problemă a majorității profilor de română la capitolul „Eseuri”? E simplă. Pentru cei mai mulți dintre dumneavoastră, stimați intelectuali și elitiști, eseul nu ar trebui să conțină un punct de vedere personal decât în încheiere, asta însemnând un ultim paragraf căruia nimeni nu-i acordă atenție (în principiu pentru că nimeni nu se obosește să-l mai scrie – liceanul român e mult prea robotizat pentru a mai fi capabil să gândească pentru el). Da’ ia stai așe. Dacă nu mai e punct de vedere personal, atunci nu mai e eseu. Și din moment ce ora de română presupune dictare și tocire din cărți de comentarii, îi punct de vedere preluat și tratat ca atare. Ceea ce înseamnă plagiat, dragi tovarăși. Iată cum România ne produce generații întregi de plagiatori! Și dumneavoastră, doamnă profesoară, contribuiți la aceasta în fiecare zi.

Un elev cu 10,00 (zece) în bac la română trebuie să învețe comentariile la virgulă. Acesta a fost motto-ul fiecărei ore de română din clasa a douăsprezecea. Țin să vă contrazic și să vă râd în față (în caz că nu v-ați prins, asta fac). Nu am învățat niciodată la română. Nu am învățat niciodată la nimic. E rușinos că în doisprezece ani de școală încă nu am aflat ce înseamnă cu adevărat a învăța, dar asta mă privește pe mine. Pe dumneavoastră, însă, vă privește propriul eșec pedagogic pe care nu-l puteți concepe sau accepta.

  • Pentru o vreme, m-ați făcut să detest limba și literatura română. Fail. Și din acest motiv vă urăsc. Da, vă urăsc – sentimentul era reciproc. Vous pouvez rester tranquille.
  • Nu m-ați scos din 2, 3, 6 și 7. Ați avut nenumărate tentative de a mă umili în fața colegilor mei și de a-mi sugera că o să am probleme în iunie. Fail. A venit noiembrie. Pe diploma mea de bac încă scrie 10.
  • Ne-ați promis că o să ne faceți cunoștință cu un fost elev cu 10 în bac, pentru a ne dovedi abilitățile dânsului de a recita toate comentariile la virgulă. Vă rog, aduceți-l. Dar… și eu am luat 10 în bac. Pe mine de ce nu m-ați invita? Hm… aveți dreptate. Eu sunt un exemplu prost de bacalaureat cu 10,00 la limba și literatura română. Doamnă profesoară, vă rog frumos. Fail.
  • Nu ați avut capacitatea de a vă face elevii să iubească literatura. Unde nu e loc de iubire, e loc de frică. Totuși, aveți grijă la imaginea pe care o căpătați în ochii altora. S-ar putea întoarce împotriva dumneavoastră într-o zi. O zi ca aceasta. Fail.

Sunteți, printre altele, profesor și om. Ca profesor, vă detest. Ca om, nu vreau să vă cunosc. Poeziile dumneavoastră nu au substanță și sunt scrise în voia condeiului. Predarea? Dictare din cărți de comentarii pe care susțineți sus și tare că le detestați și pe care ne-ați sfătuit întotdeauna să le evităm (probabil pentru a nu vă descoperi farsele didactice din spatele măștii de dascăl autentic în spatele căreia aveți impresia că vă puteți ascunde… din păcate, nu ne-am născut ieri). Contrar autoaprecierii dumneavoastră, nu ați fost, nu sunteți și nu veți fi un „profesor de cuvinte” – cel puțin nu atunci când vine vorba de cuvintele proprii.

În fond, de ce m-ați urât atât de mult? Să fi fost emotivitatea, aroganța și nesupunerea mea într-atât de sfidătoare? Nu neapărat. M-ați urât dintr-un motiv pe care-l știți foarte bine. M-ați urât pentru că vă aminteam oră de oră că nu sunteți acea doamnă Trandafir mult visată de învățământul românesc. M-ați urât pentru că eu am ceea ce dumneavoastră nu ați avut și nu veți avea niciodată: talent.

Foto: Silvia Batorii

3 thoughts on “Magister dixit

Drop it like it's hot

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s