Faith in humanity res… neah…

„Doar ființele umane sunt capabile să fie într-adevăr altruiste”. Interesant de dezbătut, dat fiind faptul că definim altruismul ca „atitudinea morală sau dispoziția sufletească de a face bine în folosul altora fără alte interese”. A fost subiectul de dezbătut în ultimul workshop de la psihologie, care a eșuat lamentabil. Pentru că lumea e plină de retardați, de-aia. Au un fel de societate secretă multinațională care acționează la nivel global emițând tot felul de blestemății care interferează cu undele cerebrale, interferență care are ca efect scăderea IQ-ului persoanelor din imediata proximitate. Sau crizele de disperare extremă în cazul persoanelor cu mintea prea odihnită pentru a putea fi avariată în vreun fel – spre exemplu subsemnata. Lenea salvează vieți… și minți.

În fine… dacă nu pot să dezbat cu alți oameni, măcar pot să dezbat cu mine însămi, și tot e ceva. Să fie oamenii cu adevărat altruiști?Să ne gândim la diverse motive pentru care facem, de obicei, favoruri, fără a aștepta nimic în schimb… aparent…

Dintr-un simț al datoriei pe care nu îl conștientizăm

Ce nu conștientizăm de multe ori (mulțumiri paleocortexului care zace îngropat sub girusuri și circuite carevasăzică mai performante) e că vrem cu tot dinadinsul să supraviețuim ca specie, în ciuda nenorocirilor pe care i le-am adus Pămânțelului nostru în ultimele milioane de ani. De multe ori ne ajutăm semenii din dorința inconștientă de a face bine întregii rase umane, din dorința inconștientă de a ne asigura continuitatea ca specie. Suntem animale politice până la urmă, nu?

Dacă-i vorba pe-așa, cei mai curioși dintre dumneavoastră ar putea să mă întrebe de ce mergem cu pași repezi spre autodistrugere, din moment ce sunt printre noi atâția altruiști cu instinctul. Domnilor, scroll up: ipoteza sugerează că doar ființele umane sunt CAPABILE de altruism. Ipoteza omite faptul că egoismul predomină, sau faptul că lucrurile pe care le facem pentru a fi mai productivi și pentru a avansa sfârșesc în a se întoarce împotriva noastră. Adică oamenii sunt proști, bre, asta-i ideea. Și de aici putem să divagăm până anul viitor, ceea ce nu o să vreau să fac pentru că nu vreau. Revenind: de ce facem chestii pentru alții?

Pentru că vrem să fim plăcuți

De câte ori ați acceptat să faceți un favor cuiva de teamă ca respectivul să creadă că sunteți nașpa? Altruismul și egoismul sunt opuse ca sens, dar strâns legate în esență. Ne place să fim plăcuți. Ne crește stima de sine, ne facem amici, ne simțim bine. Scopul e bine definit, mai ales la people pleaseri: ne simțim bine când alții ne plac. E axiomic. „Dă-mi un pix!”. „Scrie-mi eseul!”. „Semnează foaia de prezență și pentru mine!”. „Împrumută-mi notițele tale!”. „Rămâi cu mine după ore să-mi explici la mate…”. Serios, n-ați zice de cineva că-i nașpa dacă ar refuza să facă genul ăsta de chestii pentru voi? Evident, lista se poate extinde (hăhăăăăă!), și e chiar interesant să ne gândim și ce altceva s-ar mai putea adăuga… eh…

Pentru că ne place

Aici voiam să ajung. Asta e esența. Multă lume mi-a zis că sunt nebună că fac voluntariat în draci și că-mi „pierd timpul” aiurea împărțind ceaiuri și mâncare și dând lecții de prim ajutor fără să primesc nimic în schimb. Multă lume mi-a zis că sunt nebună că mă dau peste cap să rezolv problemele altora și să-i ajut în timp ce eu nu-mi mai văd capul din cauza propriilor probleme care-mi mănâncă zilele. Răspund de fiecare dată la fel: nene, îmi place. motivează. Îmi place să ajut. Mie, îmi, mi. Prin voluntariat și favoruri îmi satisfac plăcerea egoistă de a ajuta, de a face ceva în folosul cuiva. Asta înseamnă că nu ajut când consider că nu merită sau pe cine consider că nu merită. Deci mă prind în timp util și dacă se abuzează. Dacă se abuzează, nu-mi mai place. Și dacă nu-mi mai place, n-o mai fac. Atât de simplu.

Cum definim altruismul?

Cred că „altruismul” uman e o formă superioară de egoism, dobândită în urma a milioane de ani de evoluție, la fel ca orice alt mecanism de funcționare al sentimentelor, prncipiilor, valorilor și acțiunilor umane. O formă superioară de egoism alimentată de sentiment (empatie, emoție) și rațiune. Chit că nimeni nu s-a întors dintr-o călătorie în capul unui animal să ne spună și nouă cum e, putem să considerăm, pe baza cercetărilor desfășurate până în prezent, că animalele nu stau prea bine la capitolul rațiune, în sensul că există și la ele, dar lipsește cu desăvârșire.

Lucrurile nu se schimbă foarte mult când restrângem definiția și o facem să sune așa:

„Altruismul este atitudinea morală sau dispoziția sufletească de a face bine în folosul altora fără alte interese și de a pune nevoile altora înaintea nevoilor proprii.”

O astfel de definiție întărește noțiunea de egoism nobil de care vorbeam mai devreme. Un caz particular ar fi sacrificiul suprem. A-ți da viața pentru cineva presupune a prețui viața respectivului mai mult decât îți prețuiești propria viață. Sunt nenumărate motive pentru care mulți dintre noi ar face alegerea asta în momentul în care i s-ar pune un pistol la cap unei persoane dragi. Instinctul, din nou, predomină. Orice părinte sănătos la cap și-ar proteja copilul, în primul rând instinctiv. Apoi, ar fi conștiința faptului că persoana amenințată ar putea realiza mai multe decât ai putea tu și ar fi mai folositoare societății, chit că ți-ar fi dragă sau nu. Rațiunea și instinctul de conservare (de data asta a speciei, care e mai puternic decât cel individual) sunt, din nou, factorii decisivi. Cineva ar putea să recurgă la sacrificiul suprem știind că nu ar putea să trăiască în continuare în vină și remușcări dacă n-ar face-o: propria stare de bine și/sau simțul datoriei intervin din nou.

Dar ce se întâmplă când te uiți pe tine complet? Când te pierzi? Devii irațional. Am zis că rațiunea e o componentă importantă a altruismului tipic uman. Nu cred că ești altruist când ești irațional. Ești doar irațional. Există o diferență între a fi altruist și a fi imbecil. Și nu, nu tot ce e irațional e imbecil, dacă v-ați grăbit să deduceți asta. Părerea mea, nu încerc să îndoctrinez pe nimeni. Dar acum iar dăm în alte chestii despre care am putea să discutăm ani de zile încontinuu.

În orice caz, pentru mine, discuția se rezumă la asta: da, oamenii sunt mai speciali la capitolul „altruism”, și „altruismul” e de fapt un fel aparte de egoism, un egoism nobil, un fel de plăcere superioară, instinctuală și ea, dar mascată de urmele evoluției. Aștept completări, contraargumente, ce vreți voi. Dar să fie deștepte… nu mai vreau să se repete dezastrul de la workshop. Brrrrr!

În final, luați și voi doza de Emgei cu care empatizez acum:

Drop it like it's hot

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s