Cum să faci față ieftin sezonului cadourilor

Mai avem puțin și pornim pe ipotenuza primului Triunghi al Morții din noul sezon (Moș Nicolae – Moș Gerilă – Anul Nou), cel de-al doilea Triunghi (și mai fatal pentru domni, de această dată) fiind, evident, 14 februarie – 1 Martie – 8 Martie. Printre preocupările cele mai arzătoare ale românilor se află și gestionarea bugetului pentru cadoaie, pentru că na, nu-i frumos să te prezinți acasă la nevastă cu mâna-n cur.

Vă dau eu un sfat. Dragii mei, bucuria și farmecul cadourilor s-au dus de un car de ani. În majoritatea contextelor sociale (și mai ales în Vest) se dau cadouri ca să fie sau ca să primești ceva în schimb, ceea ce e mai dezgustător și trist decât să fii student la Coventry. Un cadou nu se dă când „trebuie”, ci atunci când simți că o anumită persoană îl merită și s-ar bucura de el. Contextul, relația și atmosfera contează. Nu calendarul sau prețul. Contează să crezi în semnificația evenimentului căruia i se datorează atenția. Contează să crezi în persoana care o primește.

Apropo de preț, haideți să trecem la gestionarea bugetului cu care v-am ademenit atât de parșiv în titlu. Chit că ai sau nu cinci moșteniri la picioare, o să găsești întotdeauna ceva drăguț și de bun gust. Banii nu dau valoarea unui gest și îs doar o chestiune de alegere sau posibilități. Cu toate acestea, un om care aruncă pungulițe și coșulețe în toate părțile nu e niciodată un semn bun (mă rog, lipsa selectivității nu e un semn bun în general). Dacă te roade așa tare că te falimentează cadourile, dar că trebuie să le iei pentru că trebuie, atunci nu le mai lua. De ce te-ai PLÂNGE că trebuie să fii generos în decembrie? De ce nu i-ai cumpăra nevesti-tii ciorapi, săpunuri și chiloți și în restul anului?

Precizare pentru cei nedumeriți: am învățat de-a lungul timpului că egoismul e cea mai inteligentă abordare în sezonul cadoaielor. Cea mai bună modalitate de a economisi bani de cadouri e să nu le cumperi în primul rând – sau cel puțin nu pentru toată lumea. Dacă-i iei unuia ceva pentru că trebuie, atunci ori o nimerești printr-un noroc extraordinar, ori o să alegi ceva care o să sfârșească într-un sertăraș uitat de lume (asta în cel mai bun caz). Tristă soartă pentru un cadou de Crăciun, plus risipă de muncă și timp.

În consecință, în foarte multe situații ar fi mult mai eficient să te axezi pe satisfacerea nevoilor personale. Mi se pare mult mai cinstit să fii egoist decât să faci vânzare comercianților de dragul unei tradiții muribunde și insipide, ca să fii și tu în pas cu ce se cere.

Ultima lună a anului nu vă aduce nicio obligație, oameni buni. Bucurați-vă de ea dacă puteți! Între timp, eu o să-mi fac lista de cumpărături… de la mine pentru mine, cu vreo doo-trei excepții. Ce ursuză și frustrată sunt.

Drop it like it's hot

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s