Totul despre secs cu Emmanuelle Cunt – partea I (+18)

Îmi plac discuțiile deschise, directe și mature despre sex. Îmi place să vorbesc despre sex și chiar în momentul de față mă presează câteva gânduri. Dacă nu vă place subiectul, dacă sunteți timizi, bigoți sau bătuți în cap, ieșiți de aici. Acum.

Am în proiect un site de educație sexuală, pe care îl voi construi voluntar și din temelii împreună cu o asociată secretă. Pe bune. Știu că sunt enșpe mii de site-uri de genul, dar vreau ca ăsta să fie original. Vreau să fie făcut de mine și de cineva în care am încredere, pentru că restul mi se par porcării scrise „deanboulea” și organizate de oameni prea proști, care dezinformează sau induc în eroare. Am completat recent pentru o prietenă un chestionar care „măsura” perfecționismul, în care trebuia să evaluez mai multe afirmații, printre care și „Uneori mi se pare că cei din jurul meu nu gândesc”. Nu uneori, ci mereu – iată definiția și tragismul vieții mele.

Vreau o singură pagină bine făcută cu informații despre secs cât cuprinde. Științifice, psihosociale, emoționale, FAQ, di tăti la un loc. De ce? Sunt oripilată de calitatea educației sexuale în Vest, dar și în România (a se citi „uimită, stupefiată și înlemnită dincolo de limitele absurdului”). Și de aceea plănuiesc să-l lansez bilingv, deși engleza nu îmi oferă versatilitatea și sonoritatea limbii române. Nici pe departe. Știu că sunt intraductibilă, că doar sunt genială. Poate nu sunt la fel de calificată, experimentată și stilată ca Laura Andreșan, dar nu trebuie să ai mii de parteneri sexuali la activ ca să te deranjeze lucruri de bun simț, cum ar fi:

1. Copchii care fac sex la 13 ani

Vârsta începerii vieții sexuale scade cu fiecare generație (din păcate, la fel se întâmplă și cu nivelul de inteligență, dar cu asta m-am obișnuit deja). Studii obscure ar sugera că în România vârsta medie a începerii vieții sexuale este de 14 ani, ceea ce nu înclin să cred, dar nici nu exclud în totalitate. Indiferent de statistici și pe baza adolescenței pe care am trăit-o eu, sunt sigură că există o mulțime de copchii curioși, presați și frustrați care vor să scape mai repede de handicapul virginității pentru a fi „acceptați” de prieteni mai virgini ca ei, sau pentru a se simți superiori sau maturi.

Sexul la vârsta scutecelor denotă lipsa educației sexuale (sau chiar și a educației cu totul), a autocontrolului și a sprijinului familial și social. Cred că înțelegeți și voi de ce – dacă nu, o să insist puțin mai târziu asupra acestui aspect.

Pe cine s-ar cuveni să aruncăm vina într-o astfel de situație? Pe părinți? Știm prea bine că nu e foarte greu să ascunzi ceva de părinți fără să trezești suspiciuni, și sunt lucruri pe care ei nu le pot afla sau pe care pur și simplu n-ar trebui să le știe. Cu toate acestea, părintele are obligația de a educa. Asta include, în opinia mea, izolarea adolescentului de un anturaj dubios care i-ar putea face rău (cum ar fi transferul la altă școală). Nu mi-aș încuia copilul în cameră dacă ar avea dor de ducă. L-aș lăsa să facă propriile alegeri după ce i-aș expune punctul meu de vedere – logic, persuasiv, non-punitiv și cu exemple. Tind să cred că adolescenții cu ceva creier au maturitatea necesară pentru a lua deciziile corecte pentru ei înșiși, fiind ghidați corespunzător de părinți și profesori.

Haideți să dăm vina pe sistem, omul bolnav al societății. Avem educație sexuală în orar? Nope. Sunt alte organizații care se plimbă cu educația sexuală prin instituțiile de învățământ? Din părți. Copiii se tăvălesc de râs când le povestești despre pulă? E normal să râdă la 13 ani, când lumea e încă roz, fără griji, nepătată și neexplorată, dar e responsabilitatea statului și a familiei să le asigure o educație bună. Așadar, dragele mele fete sub 16 ani, nu vă sfiiți să râdeți când auziți de pulă sau vă uitați la poze și filmulețe cu ea, dar să vă piară rânjetul dacă vă pune cineva în față una în erecție, așteptând stimulare orală în loc de preludiu.

De ce am zis „sub 16 ani”? Cred că 16 ani e vârsta minimă la care sexul nu mai poate deveni nesănătos din punct de vedere psihologic, biologic și anatomic. Nu e valabil în absolut toate cazurile, evident. Cum fiecare se dezvoltă în ritmul său, cred că vârsta ideală se apropie mai mult de 18 și se întinde până pe la 20. O să explic mai târziu și de ce.

2. Are you human? You’re disgusting! Percepția raportului sexual

Turbez când văd scene de sex în filme (și nu mă refer la pornăciuni). Îmi vine să sparg ecranul și să-mi pun capăt existenței prin împletirea și folosirea unui ștreang solid din cabluri de alimentare.

Cică partenerii vin acasă după o zi de muncă sau o întâlnire romantică. Apoi se privesc în ochi, schimbă câteva replici expirate, se ling puțin și și-o trag. Fix așa. Fără duș. Serios? SERIOOOS?! Și se nimerește să fie ambii atât de dornici și pasionali (mai ales tipa) încât nici nu mai e nevoie de preludiu sau de îndepărtarea totală a textilei (boring, boring, boring).

Apoi se face că tipa e în extaz total de la prima penetrare.

Și toate orgasmele tipei sunt explozive, iar biata de ea n-are suficiente coarde vocale pentru a le reda profunzimea înălțătoare și transcendentală așa cum se cuvine (moment în care mă încrunt în seriozitatea mea infatuată și gândesc „fă, mai taie din decibeli sau fă-mi un transplant de timpane!”).

Totul e de vis când singurele sunete pe care le auzi sunt notele unei melodii romantice, cu un tempo sincronizat cu intensitatea sexuală a scenei. Too good to be true.

Apoi partenerii adorm goi, îmbrățișați ca doi îndrăgostiți inseparabili, iar a doua zi dimineață se ling nestingheriți pe bușon fără să le vină să verse în secunda doi. Asta presupunând că au dormit opt ore într-o poziție extrem de incomodă, care eventual i-ar fi provocat tipului amorțeli prelungite până la cangrenă.

În cazul în care partenerii din film sunt complet străini sau nu tocmai dornici de a-și întemeia o familie, grija protecției și contracepției nu pare să-i apese deloc. VINO IAR ÎN SÂN, NEPĂSARE TRISTĂ, ȘI ADU CU TINE UN PENIS ENORM!!! (iertare, Eminescu!)

Toate absurditățile astea siropoase creează o imagine denaturată a sexului, la fel cum telenovelele spală creierii proastelor și distrug percepția asupra relațiilor. Virginicile se așteaptă la clipe romantice de neuitat încă de prima dată, alături de Feți-Frumoși à la Jose Armando, vampirul Lestat sau dracu’ mai știo io ce. Înțeleg că filmele vor să minimalizeze dimensiunea oarecum primitivă, dar naturală și obișnuită a sexului pe considerente artistice, de cenzură sau pentru a evita penibilul. Nu e vina regizorilor sau actorilor că majoritatea neinițiaților și romanticii incurabili o iau de bună, dar se pare că fenomenul ăsta ia amploare și naște deziluzii…

Sunt de părere că indiferent de dragostea dintre doi oameni, nici cea mai genială partidă n-o să fie ca-n filme, ceea ce nu e deloc un lucru rău. Sexul pe peliculă e stas. Regizat. Exagerat. Comercial. Dar mai ales regizat. Și asta înseamnă 1-0 pentru lumea reală, unde există imaginație, posibilități și spontaneitate, în ciuda nenumăratelor neajunsuri.

To be continued.

Advertisements

One thought on “Totul despre secs cu Emmanuelle Cunt – partea I (+18)

  1. Pingback: Totul despre secs cu Emmanuelle Cunt – partea a II-a (+18) | Atenție, se-nchide ușile

Drop it like it's hot

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s