Totul despre secs cu Emmanuelle Cunt – partea a II-a (+18)

A se citi prima parte aici.

3. Legea pornăciunilor

Dacă Hollywood-ul exagerează emoția, atunci industria porno, o afacere de miliarde de dolari, exagerează animalul. Cu toate acestea, curioșii se pot delecta cu o nesfărșită diversitate anatomică, ceea ce astâmpără parțial pornirile hormonale și curiozitățile. If you know what I mean.

Dacă fetele cad cel mai des victime iluziei erotice hollywoodiene, băieții tind să fie hipnotizați de pornăciuni. Mai exact, de țâțe. Văzusem la teveu în Iuchei un documentar britanic în care un sexolog analiza prototipul sânilor ideali într-un grup restrâns de elevi – băieți și fete, cu acordul părinților. Rezulta că majoritatea băieților preferau sânii foarte mari și foarte fermi (deci probabil siliconați, pentru că sânii mari nesiliconați și tari ca piatra sunt o prețioasă raritate). Aceiași băieți de 13-14 ani recunoșteau foarte deschis că vizionau filme porno cu regularitate. Fetele de aceeași vârstă (și care se îndeletniceau cu alte hobby-uri) preferau sânii de dimensiuni medii cu aspect natural (și nu neapărat de o fermitate exagerată sau evidentă). E interesant dacă e să luăm în considerare complexele eterne ale femeilor față de sânii lor, întotdeauna prea mici…

Se speculează că pornăciunile formează o imagine denaturată a femeii, transformând-o într-un obiect sexual în procesele creierașelor invadate de testosteron. În opinia mea, asta depinde din nou de intelectul și maturitatea respectivului.

Nu sunt împotriva pornăciunilor, și nici a autosatisfacerii. E perfect normală, și mult mai bună decât nimic. Nu sunt împotriva fetishurilor dubioase sau a BDSM. Nu sunt împotriva producerii și vizionării materialelor sexuale neobișnuite sau extreme, în afară de două categorii. Per ansamblu, nu sunt împotriva materialelor pornografice de niciun fel, atâta timp cât cei implicați în ele sunt oameni dpdv biologic, au discernământ, cel puțin 18 ani și aleg de bunăvoie să facă asta.

Pe acceași bază logică pot să afirm că fiecare persoană care vizionează diverse materiale trebuie să aibă o vârstă la care să fie suficient de matură încât să poată înțelege și desprinde concluzii personale și realiste cu privire la materialele vizionate. Ergo, nu sunt de acord cu vizionarea pornăciunilor la vârste la care gândirea, principiile, personalitatea și sistemul de valori nu sunt bine conturate. De ce? Pentru că acestea din urmă pot fi influențate negativ, nerealist și de cele mai multe ori ireversibil până la un anumit punct.

Un copil care-și surprinde părinții în ipostaze mai puțin ortodoxe poate rămâne marcat pe viață de eveniment, la fel cum poate rămâne marcat și de imaginea unei blonde de plastic cu sâni imenși luând trei mătărângi deodată. Nu e o traumă, ci mai degrabă un recul. E un trezire prematură a unui eu instinctual latent, un efect de durată care se poate face simțit în adolescență și în viața adultă.

4. Adolescenții nu sunt „prea mici” pentru a fi informați

La cum evoluează lucrurile în prezent, cred că 11-12 ani este o vârstă potrivită pentru o discuție deschisă despre sex – mă rog, nu chiar atât de deschisă precum cea de față. Ar trebui să nu mai subestimăm puterea de înțelegere a unui omuleț de 12 ani. E vârsta la care ar trebui să-ți crească lejer primii floci. E vârsta la care ar trebui să se renunțe la apelativele „păsărică” sau „cuc”. „Vagin” și „penis” ce-au? Nu râde, că-i dureros și serios. Dacă un puradel de șapte ani întreabă cum vin copiii, ar trebui să avem pregătite niște explicații metaforice potrivite care să nu se îndepărteze foarte mult de ideea principală (=NU teoria berzei. NU!). Totuși, eufemismele n-ar trebui să continue și în adolescență…

Țin minte că în anii mei de tinerețe, maică-mea era foarte intrigată de rubricile de dragoste și sex din Bravo și Popcorn. Le cumpăram în draci în generală și am avut un car de probleme cu profii încuiați la cap din cauza lor. Maică-mea voia să le pună pe foc, ba într-o zi chiar a încercat să mi le arunce cât eram plecată de acasă. Nu-și imagina biata de ea că scumpa și inocenta de mine nu putea fi „coruptă” de ceva atât de infim. Mă amuzau întrebările despre sex și diversele nudități înșirate pe-acolo, pe lângă bârfele ieftine despre celebrități și postere, iar maică-mea nu putea să conceapă că nu eram suficient de scelerată cât să încep să experimentez diverse senzații doar pentru că văzusem țâțe și penisuri într-o revistă, sau din cauza lecturii unor sfaturi pe care le credeam și atunci cretine.

Către toți părinții nebuni, dar mai ales către ăia care au copii potenți intelectual: sunteți paranoici și subestimați maturitatea propriilor copii. De la o vârstă nu mai ai nevoie să fii protejat de știința reproducerii, ba dimpotrivă. De la o vârstă, nu mai ai nevoie să fii protejat nici de practica ei, ba dimpotrivă.

Dacă dragoste nu eeeee…

Ca să-mi închei în sfârșit pledoaria, de ce nu cred că e ochei să faci sex la 14 ani sau mai devreme? Pentru că la 14 ani nu ai o viziune suficient de matură, „coaptă” asupra relațiilor și sexualității în sine, chiar dacă știi tot ce trebuie să știi la nivel teoretic. Dacă ești tipă, de prima ta dată va depinde viitorul vieții sexuale și cel mai probabil atitudinea ta față de sex. O viață sexuală sănătoasă înseamnă responsabilitatea ambilor parteneri. Indiferent de sentimentele aflate la mijloc, sau deopotrivă inexistente, e musai să existe responsabilitate, respect și educație sexuală.

Copilași, trăiți-vă copilăria. Părinți, lăsați la o parte bigotismul triumfal și vorbiți deschis cu odraslele voastre despre un lucru normal pe care o să-l facă într-o bună zi. N-ați făcut copii ca să vă sufle vouă-n cur până la adânci bătrâneți în numele perpeturării speciei. Mame de pretutindeni, învățați-vă fiicele să fie feminine, și nu păpuși de plastic sau, dimpotrivă, bădărani cu vagin. Tăticilor, educați-vă băieții să nu vadă femeile ca pe obiecte sexuale și să nu ajungă să confirme toate stereotipurile misandrelor.

Bleah, m-am plictisit de polologhia asta. Play safe și pe data viitoare 😉

Advertisements

Drop it like it's hot

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s