A fi mic de înălțime: blestem sau binecuvântare?

Răspuns: niciuna dintre variante. La fel ca a fi înalt.

În primul rând, depinde foarte mult ce înțelege fiecare prin „mic de înălțime”. Eu înțeleg „tot ce e mai mic de 1,65m” (asta la fomei; la bărbați limita inferioară ar urca la 1,70), media fiind undeva între 1,65 și 1,70 (1,70 la tipi). Cum sunt la trei centimetri distanță de limita superioară a ștrumfiei (repet, din punct de vedere personal), am întâmpinat, de-a lungul vieții, mai multe dificultăți legate de acest aspect.

Încep prin a spune că nicio femeie nu ar trebui să fie complexată de înălțimea ei sau să încerce s-o compenseze prin tocuri cât un vârf de munte atunci când nu este cazul. Tocurile prea înalte mi se par oricum de prost gust, dar dacă pantoful per ansamblu e elegant, m-aș înălța lejer cu cel mult 12 centimetri la evenimentele festive care nu necesită foarte multă mobilitate.

Fiecare cu ce n-are

Am auzit multe femei spunând că tocurile le fac să pară mai încrezătoare și le ajută să se impună la locul de muncă. Aceleași femei se plâng că nu sunt luate în seamă la înălțimea lor naturală de un metru și-o flegmă. Fetelor, nu tocurile (și deci nu centimetrii în plus) vă fac mai „observabile”, ci atitudinea pe care o aveți când le purtați. Femeile complexate de înălțimea lor au mai multă încredere în ele când par mai înalte, iar asta se reflectă în atitudine și în interacțiunile lor cu ceilalți. Iț ol ăbaut ză vaib.

Dacă ieși din casă cu gândul că nimeni n-o să te ia în seamă pentru că ești scundă, atunci succes cu vorbitul la pereți. Personal, cred că atitudinea și inteligența contează MULT mai mult decât orice detaliu fizic care te-ar putea ajuta să te „impui”. Nu contest, însă, că în anumite cercuri ierarhiile de carton funcționează foarte bine, și tocmai din acest motiv încerc să triez cât mai bine persoanele cu care păstrez legătura.

De ce e nașpa să fii ștrumf

În clasele primare eram printre primii la înălțime (punând și băieții la socoteală), urmând să stagnez printr-a șaptea sau a opta, când producția hormonilor de creștere a fost grav afectată de noile mele obiceiuri nocturne. Probabil aș mai fi crescut, dar nu pot fi sigură de asta și n-am niciun regret – ce-i făcut e bun făcut, și măcar mă pot consola cu numărul 40 la picior. Nu mai sunt complexată de înălțimea mea, ba chiar mulțumesc geneticii că nu sunt disproporționată și încerc să mă adaptez la dificultățile ocazionale pe care ștrumfia le aduce cu sine, și anume:

  1. Mereu am de scurtat din blugi sau pantaloni. Dar e mai bine decât să-mi fie prea scurți și să mă oftic că-mi plăcea prea mult modelul.
  2. Nu mă avantajează rochiile lungi (deși aș avea șanse cu tocuri-zgârie-nori).
  3. Nu ajung la chestii cu mâinile.
  4. Nu ajung la chestii cu picioarele. Trebuie să întind genunchiul la maxim și să mă sprijin puțin în scaun să calc ambreiajul până-n podea, oricât de mult aș trage scaunul spre volan (asta nu până la a risca bușirea vehiculelor din față, oprirea motorului în mijlocul drumului sau îmbrățișarea stâlpilor, dar nu e tocmai comod).
  5. Simt că nu-mi ajung picioarele când urc pante (lucrurile ar fi fost mult mai ușoare dacă aș fi avut din născare unul în plus, dar o să vorbim altă dată despre asta).
  6. Alături de o persoană mult mai înaltă sau într-un grup de persoane mai înalte decât mine (și eventual mai slabe) se creează efectul Stan și Bran.

De ce e marfă să fii ștrumf

  1. E foarte ușor să fii luată de după umeri de tipi. A cere protecție atrage masculii.
  2. Dacă aș fi fost înaltă, probabil aș fi fost mult mai tentată să-mi schimb sexul.
  3. Nu pari deșirată dacă ești slabă, ci doar delicată (totuși, pentru asta există o limită inferioară de înălțime…).
  4. Orice kilogram dat jos se vede (din păcate, se aplică și reversul).
  5. Săruturile cu tipi (sau tipe :>) mult mai înalți (înalte :>) decât tine necesită mai mult efort fizic din partea amândurora, dar măcar e drăguț.
  6. Poți să porți tocuri mai îndrăznețe fără să devii girafă.
  7. Tipele înalte nu pot să pară mai scunde – un avantaj neprețuit oferit celor micuțe de tocurile-zgârie-nori.

Mituri despre înălțime

Ai o siluetă mai frumoasă. Pisici. Asta depinde mai mult de constituție, proporții, masă și tonus muscular. Exemplu: Natalie Portman.

E mai ușor să faci sport. Penis. Cu cât ești mai antrenat, cu atât reziști mai mult și cu atât ți-e mai ușor să execuți anumite mișcări. Înălțimea e un avantaj în cazul anumitor sporturi (de exemplu baschet), dar nu e o condiție esențială a supraviețuirii. Faptul că oamenii mai înalți sunt mai buni la sporturi și cei mai căutați de antrenori e un mit foarte des întâlnit. În ochii multor instructori de balet, priceperea și chiar și grația se pierd dacă devii girafă, moment în care ți se dă cu șutul în cur după ani de muncă. Înălțimea îți poate condiționa admiterea într-o echipă națională, dar nicidecum ușurința mișcărilor, antrenamentul și rezistența, mai ales când vorbim de mersul la sală sau hobby-uri.

Ești mai bine proporționată. Să muriți voi? N-ați văzut toate diformitățile de 1,90 cu circumferința șoldurilor de cinci ori mai mare decât cea a pieptului, sau cu spatele cât malu’, zece burți și șolduri minuscule? E într-adevăr o catastrofă estetică s-o ai pe ultima și să fii și înaltă. Știu, sunt rea, dar nu m-aș lua de ele dacă aș vedea măcar UNA de genul ăla care să poarte ceva s-o avantajeze. Mai ales în Marea Britanie. Proporțiile nu depind de înălțime, ci de constituție (cu care ne naștem) și în mică măsură de raportul osânză:mușchi pe care îl putem ajusta prin exerciții fizice.

Poți să fii fotomodeală dacă ești înaltă. De asta mă doare fix în pix. Fotomodelele stas sunt prea schiloade și anorexice pentru a fi incluse în interiorul mulțimii personale de idealuri feminine, și majoritatea nu au fețe care inspiră naturalețe. E un tip de feminitate foarte agasant. La fel, standardele fizice pentru așa ceva mi se par exagerate și inestetice. La 1,70 și 50 de kile ești subnutrită și din punct de vedere medical, nu numai estetic. Dar dacă vă doriți așa ceva și agenția vă cere înălțimea cutare, n-aveți decât să urlați de bucurie sau să plângeți (mai nou, înălțimea minimă a urcat la 1,80, din câte știu de la o cunoștință care face modeling). Cu toate acestea, aceste cerințe nu sunt valabile peste tot (există și agenții de fotomodele plinuțe, deci…).

Bărbații preferă femeile înalte. Gusturi. Totul depinde de gusturi. Indiferent de inteligență, bărbații își aleg femeile în doo scopuri:

  • satisfacție secsuală (la care se aplică exigențele fizice în funcție de nivelul de disperare a individului și/sau de cantitatea de CH3CH2OH consumată)
  • o relație serioasă sau întemeierea unei familii

Bag mâna-n foc că pe orice bărbat normal la cap l-ar durea-n cot dacă ai 1,50 sau 1,80 atâta timp cât te-ar iubi pe bune.

Știm foarte bine că femeile nu sunt niciodată mulțumite de corpul lor – sau cel puțin se prefac că nu sunt pentru a cerși complimente. Femeia e grasă, întotdeauna grasă. Și dacă nu ești grasă, la ce bun să fii înaltă și slabă dacă n-ai sânii mari, cât mai mari? Că doar asta le place la bărbați. Și uite-așa se face că Lenuța n-are cracii suficient de lungi, și nici ochii albaștri. Mița își dorește sânii mari ai Maricicăi și invers. Deși Palmela are treizeci de ani și este cu cinci ani mai în vârstă decât Manuela, cele două se invidiază reciproc pentru tinerețea lor și tenul catifelat, fără riduri.

Advertisements

Drop it like it's hot

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s