Despre animale politice și dragostea de patrie

Știu că am zis că mi-e lene și scârbă să mai explic treaba asta de ‘jdemii de ori, da’ am prea mulți draci. Dacă vrei să-ți nenorocești viața, tot ce trebuie să faci e să postezi pe Feisbuci orice legat de religie, homosexualitate, politică și, mai nou, Roșia Montană și maidanezi. Dă-i un Enter și așteaptă să vezi cum îți sare tot poporul în cap să te contrazică, să încerce să te convingă că părerea lui e aia corectă și că restul sunt niște idioți/naivi/expatriați înguști la minte. Românii sunt excepționali la dat din gură, pentru că suntem o națiune revoluționară, care și-a câștigat libertatea și fericirea supremă numai prin puterea rațiunii și a cuvântului grăit cu cea mai mare înțelepciune.

Părerea mea despre scandalul cu maidanezii

Sunt o mare iubitoare de animale. Am două pisici în casă, încă cinci la curte, și mi-aș lua încă trei câini dacă aș avea unde să-i țin. Amintirile mele din copilărie includ și doi patrupezi simpatici pe care bunicii mei i-au crescut și îngrijit ca pe niște membri ai familiei. Asta până când bieții bunici au devenit prea ramoliți să mai accepte încă o responsabilitate ca asta pe cap, după moartea de bătrânețe a lui Rex, cea mai loială potaie pe care mi-a fost dat s-o văd. Am vrut foarte mult un câine al meu, dar am rezistat tentației de a-mi lua, din simplul motiv că n-aș fi putut să am grijă de el. Pisicile mi s-au părut cam miserupiste din punct de vedere comportamental și mai puțin pretențioase ca igienă. Așa că mi-am luat pisici. În felul ăsta nu aș fi avut cum să contribui la înmulțirea necontrolată a câinilor maidanezi: prefer să nu accept un animal dacă nu sunt sigură că pot să-i creez condiții decente de trai pentru toată viața lui.

Nu e vina câinelui că a murit un copil. Animalul își apăra teritoriul și ar fi sărit la oricine/orice care ar fi putut constitui o amenințare în creierul lui de câine turbat. Vina se împarte între însoțitorul copilului, autorități și persoana/persoanele/organizațiile care a(u) abandonat animalul.

Sunt de acord cu eutanasierea maidanezilor. Oricât de mult mi s-ar rupe sufletul de ei, nu aș fi dispusă să sacrific siguranța, sănătatea sau viețile a două milioane de oameni de dragul celor o sută de mii de câini care ar urma să fie eutanasiați – vai, bietele animăluțe! NIMENI nu o să finanțeze construirea adăposturilor fără ca restul muritorilor de foame (de data asta din specia homo sapiens) să facă gură pe bună dreptate.

Image

Soluția pentru problema noastră cu câinii e simplă și mult mai decentă decât procedurile de acum 200 de ani, când orice chestie fără stăpân care lătra pe stradă era împușcată între ochi. Respect părerile altora, dar dacă aveți impresia că eutanasia n-o să rezolve nimic, sunteți bătuți în cap. Mergeți în orice țară civilizată (unde soluția brutală a fost aplicată acum 200 de ani) și observați numărul de maidanezi pe metru pătrat. Asta zic: în orice țară civilizată, copilul ăla ar fi fost găsit viu, iar persoana responsabilă de supravegherea lui ar fi fost trasă la răspundere așa cum se cuvine.

Nu vă place? Adoptați-i voi. La câți militanți anti-eutanasie sunt în țară, s-ar rezolva problema lejer dacă fiecare ar adopta câte unul. Să vă văd acum. Avem nereguli mai mari decât maidanezii, nereguli cu soluții mult mai complexe și planuri de implementare de lungă durată. Pe alea cum naiba o să le mai punem în practică?!

Dacă nu suntem în stare să ne călcăm pe inimă și să aplicăm o soluție crudă, dar extraordinar de benefică pentru specia homo sapiens, adică noi care estem, atunci cum mai avem pretenții de supraviețuire? Nenea cu pitici gratis, în toată vehemența și lipsa lui de eleganță, a spus un lucru pe care nimeni n-ar fi putut să-l spună mai bine:

„Oamenii care empatizează excesiv cu animalele o fac dintr-o lipsă de empatie din partea semenilor.”

Oameni buni, ce fel de lume e asta? Cum se face că am ajuns să slujim animalele în loc să le iubim pur și simplu? Cum se face că am fi în stare să ne punem în pericol propria sănătate și propriile vieți decidem în defavoarea siguranței celor care locuiesc în același oraș cu noi, în disperarea tembelă de a „salva” viața unui animal care nici măcar nu realizează valoarea compromisului făcut de dragul lui? Dragi militanți ai drepturilor animalelor, dacă v-ar fi murit propriul copil în gura câinilor, mă îndoiesc că ați mai protesta cu aceeași vehemență împotriva eutanasierii. Dacă fiecare dintre voi ar fi închis într-o cameră plină de câini nebuni și vi s-ar da o armă, tind să cred că nu ați ezita să o folosiți.

Sunt viețile unor animale și îmi pare sincer rău că asta e singura soluție, dar nu o să fiu niciodată suficient de „altruistă” cât să pot accepta ideea unui anti-rabic (în cel mai bun caz) ca posibil deznodământ al unei plimbări pe străzile Bucureștiului. Nu pot să accept asta nici pentru mine, nici pentru oamenii cu care împart amărâtul ăsta de oraș întors cu curul în sus. Gândiți-vă și la asta înainte să vă lăsați mandibula și coardele vocale să se angajeze în activități neasistate de creier.

Pentru cultura voastră generală, cu bunăvoința unui prieten, aveți mai jos câteva fragmente din legile câtorva țări europene care – o, dar vai, ce surpriză – nu au câini pe străzi:

“Where any dog so seized has been detained for seven clear days after the seizure, or, in the case of such a notice as aforesaid having been served with respect to the dog, then for seven clear days after the service of the notice, and the owner has not claimed the dog and paid all expenses incurred by reason of its detention, the chief officer of police, or any person authorised by him in that behalf F9. . ., may cause the dog to be sold or destroyed in a manner to cause as little pain as possible.”

“Dogs that are removed from a community may be too numerous or may be unsuitable for any rehoming scheme. If euthanasia of these unwanted animals is the only option, the procedure should be conducted in accordance with the regulations of the Competent Authority (see point 11 of Article 7.7.6.).”

“Lorsque des animaux errants sans détenteur, ou dont le détenteur refuse de se faire connaître, sont trouvés pacageant sur des terrains appartenant à autrui, sur les accotements ou dépendances des routes, canaux, chemins ou sur des terrains communaux, le propriétaire lésé, ou son représentant, a le droit de les conduire ou de les faire conduire immédiatement au lieu de dépôt désigné par l’autorité municipale.

Le maire donne avis au propriétaire ou au détenteur des animaux des dispositions mises en oeuvre. Si les animaux ne sont pas réclamés, ils sont considérés comme abandonnés et le maire fait procéder soit à leur euthanasie, soit à leur vente conformément aux dispositions de l’article L. 211-1, soit à leur cession, à titre gratuit, à une fondation ou à une association de protection animale reconnue d’utilité publique ou déclarée. Les frais résultant de l’ensemble des mesures prises sont mis à la charge du propriétaire ou du détenteur des animaux.

Si le propriétaire ou le détenteur des animaux demeure inconnu, le maire autorise le gestionnaire du lieu de dépôt à prendre l’une des mesures énumérées ci-dessus.”

În mod surprinzător, în Vest protecția animalelor e mult mai vehementă decât aici. Poți să fii amendat sau să intri la pârnaie pentru cruzime sau abandon. Și totuși, legea spune clar că orice cuțu-cuțu prins hoinărind pe străzi va fi eutanasiat dacă nu este revendicat în timp util. De ce? Pentru că oamenii ăia chiar pot să înțeleagă că trebuie făcute sacrificii de dragul civilizației. De fapt, așa se definește civilizația în primul rând. Deocamdată, românii se pricep doar să cârcotească și să arunce cu rahat, iar cei care nu aleg să-și depășească această condiție își merită soarta. Aveți aici un ultim exemplu.

Părerea mea despre scandalul cu Roșia Montană

Roșia Montană nu mi se pare un obiectiv turistic extraordinar, dar asta nu înseamnă că sunt de acord cu transformarea lui într-o sursă de profit pentru o companie care încearcă în mod evident să ne țepuiască, profitând de economia jalnică a țării și de disperarea șomerilor care ar fi dispuși să doarmă cu cianurile sub nas pentru un colț de pâine. Mi se pare nedrept și revoltător. Atunci de ce nu protestez?

”People should not be afraid of their governments; governments should be afraid of their people”. 

Asta ar trebui să se aplice în orice țară normală, dar cum România nu este o țară normală, pe nenea guvernul o să-l doară fix la Uranus dacă ies zeci/sute de mii de oameni în stradă, atâta timp cât membrii dumnealui se află într-o ascunzătoare sigură, în afara razelor de acțiune a Molotoavelor și mulțimilor furioase. Ponta and company o să vă fluture cucul de la geamul clădirii Guvernului atâta timp cât nu-l ridicați de pe tronul său de haur și nu-l aduceți în curul gol în fața mulțimii, să facă hipsterimea ce vrea cu el, ca-n fabula cu ăla din Moldovia care-i zicea Alexandrul. Atâta timp cât zidurile unei clădiri solide vor despărți mulțimea și oamenii guvernului, nimeni n-o să stea să vă asculte scandările sau să vă citească pancartele, în afară de voi înșivă și cei din fața televizorului. Plus că dacă o să încercați să vă apropiați mai mult de Cei de Sus, veți fi considerați o amenințare directă, iar forțele de ordine vor avea autoritatea să vă calce în picioare/ciuruiască.

De-asta nu merg io la proteste. De-asta prefer să protestez aici, pe blog, sau în orice alt context decât marile adunări din Piața Universității. Băi, naivilor, voi aveați impresia că Marele Guvern n-a anticipat faptul că o să se iasă în stradă cu mult înainte de a cădea la înțelegere cu respectiva companie străină? Știau foarte bine că mulțimea o să se înfurie, dar s-au căcat pe furia noastră și i-au dat bice, în lăcomia lor omniprezentă care pare scoasă dintr-un film de tragicomedie absurdă cu proști.

De ce nu ies io la proteste? Pentru că oamenii lacomi și machiavelici pe care nu i-am ales eu să ne conducă nu vor lăsa vreun obstacol să se interpună între momentul de timp prezent (t0) și îmbogățirea lor (t), chit că acel obstacol e reprezentat de 100, 2000, 10.000 sau 100.000 de oameni. Plus că mai speră și la un Δt cât mai mic, măcar să apuce să-și vadă nepoțeii alergând în puța goală prin iahturile lor personale.

Mi-e scârbă și nu vreau să investesc timp din viața mea în asta; timp pe care nu-l mai primesc înapoi. Sunt și egoistă, de ce să nu recunosc? E omenește să fii egoist. Și ipocrit. Orice om care susține că e patriot și merge la proteste pentru că nu e egoist se cacă pe el. Să vedem cât de dispuși ați fi să rămâneți pe teritoriul țării și să vă luptați pentru dreptate dacă izbucnește într-o zi o apocalipsă cu zombi din cauza cianurilor de la Roșia Montană. E adevărat, dacă fiecare român ar gândi „altruist”, la fel ca majoritatea protestatarilor, ar fi mai multă lume în stradă. Ar fi 100.000, 500.000, un milion. Dar pentru Cei de Sus asta ar însemna doar un număr mai mare de oameni de care să-i doară la cuc. Îmi cunosc prea bine țara ca să nu fiu sigură de asta.

N-am nimic cu oamenii care merg la proteste. Ba chiar îi admir pentru că nu sunt descurajați de nepăsarea Guvernului față de cauza pentru care protestează. În schimb, mă enervează când nu mi se respectă părerea sau sunt acuzată de miserupism și trădare de țară pentru că prefer să stau în cuibușorul meu cald și să citesc în loc să îndur suferința alături de compatrioții mei din Piața Universității. Cum îmi permite ignoranța mea, în obscuritatea ei contagioasă, să nu susțin o cauză?

Vreau un Enap și-o nitroglicerină… și capul lui Moțoc…

Și suficienți bani cât să-mi pot permite să cumpăr un camion de pastile anti-prostie pe care să le împart cu generozitate românilor – poate n-ar strica să iau și eu câteva, din moment ce simt cum îmi scade IQ-ul cu fiecare știre pe unul dintre subiectele de mai sus de care se întâmplă să dau.

Suntem buni de gură, mai ales când oamenii noștri se strânge mai mulți. În România, cea mai bună metodă de a reduce pe cineva la tăcere e să-l dai mulțimii. La fel cum s-a întâmplat luna trecută în 783-ul în care eram, când șoferul a oprit motorul în mijlocul cursei pentru că un singur nene nu avea bilet, iar tot autobuzul a început să urle la el să se dea jos. Și nenea s-a dat jos doar de frica disperatului cu cea mai mare gură dintre toți.

Parcă țărișoara asta merge mereu pe loc, orice i-ai face și oricât de mult s-ar strădui oricine. Ce se întâmplă și unde mai găsești așa ceva? Ne-au ajuns dracul din urmă, vorba poetului…

P.S.: Orice tentativă de dezbatere pe tema ideilor expuse în acest articol va fi ignorată cu nesimțire. M-am săturat.

Advertisements

Drop it like it's hot

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s