Teoria chibritului: cum judecă oamenii și de ce io te critic chiar în momentul ăsta

A se folosi această definiție drept referință:

CRITICÁ, crític, vb. I. Tranz. A dezvălui lipsurile, greșelile, defectele unor persoane, ale unei opere, ale unor stări de lucruri (arătând cauzele și indicând mijloacele de îndreptare)

Astăzi am găsit soluția a două probleme fundamentale ale omenirii, anume hipersensibilitatea la critică și imunitatea la argument, silogism și tot ce ține de logică în general. Evident, ceea ce m-a dus cu gândul la asta a fost reducerea vizibilă a numărului de maidanezi din septembrie și până astăzi, pe care am constatat-o cu o durere în suflet surprinzător de liniștitoare. Chit că n-am de gând să mai abordez subiectul acum, sper că puteți să deduceți și voi legătura.

Ceea ce m-a determinat să scriu postarea a fost un rebut literar al unei persoane pe pagina căreia am aterizat din întâmplare, și care m-a făcut să-mi imaginez o droaie de puli săltărețe, trainice și viguroase pe care susținătorii acesteia n-ar fi ezitat să mi le trimită la pachet în caz că aș fi îndrăznit să-mi exprim părerea sinceră despre scrierile publicate acolo. Menționez că era mai mult decât evident că toate bălăriile pseudointelectuale în cauză erau postate ostentativ, cu scopul de a atrage admiratori pupincuriști sau oameni cu un spirit poetic de aceeași speță ca al autorului.

Semidocții cu pretenții de oameni sensibili și înțelepți se cred în putere să reproșeze altora că „judecă”, sunt „insensibili” și „critică” în momentul în care văd o idee exprimată în mod tranșant/caustic (stilul meu) sau pur și simplu realist (stilul altor oameni normali cu creier și spirit critic). Aici răsar trei probleme:

  1. Societatea (a se citi „pulimea”) nu are standarde și confundă mirosul de căcat cu mirosul de parfum fin.
  2. Societatea nu știe că NU îi faci un bine cuiva și că NU îi asiguri progresul dacă-l aprobi/încurajezi când nu merită. În general, critica e asociată cu oamenii răi, sau mai grav, cu frustrarea, ceea ce declanșează inevitabil sindromul „u jelly” (exact, cretino, ți-am spus că arăți ca o curvă cu părul vopsit în roz și mov pentru că sunt geloasă pe tine). Cu alte cuvinte, oamenii nu sunt învățați de mici să fie receptivi la critică, sau nu sunt niciodată suficient de inteligenți și maturi să se învețe singuri. Oamenii nu știu că apelativul în sine nu are întotdeauna conotație negativă (CRITICÁ, crític, vb. I. Tranz. […]. ♦ A aprecia valoare etică, artistică etc. a unei opere).
  3. Societatea nu știe că insulta nu este echivalentul criticii. Societatea nu deosebește argumentele valide de insultele gratuite și nu e suficient de educată să analizeze critica în varietatea de ambalaje în care poate fi prezentată. Avem câteva exemple de ambalaje mai jos (eu le folosesc în funcție de persoană, context și de gravitatea situației).

Exemplul 1, preferatul meu în rarele situații în care chiar mă obosesc să-mi exprim părerea (de multe ori cerută în mod expres sau într-un context academic) despre căcatul persoanei X, conform umilei mele educații, fără să stârnesc zarvă:

P(1)

P(2)

P(n)

_______

Concluzie: Căcatul tău îndeplinește/nu îndeplinește standardele și ar putea fi îmbunătățit în cutare fel.

Exemplul 2 (stilul pe care l-aș fi folosit în situația cu blogul „literar” al persoanei X, descrisă mai sus):

Mi se pare stupid că ți-ai exprimat căcatul în felul ăsta; denotă că ai un vocabular limitat pe care încerci să-l compensezi cu alte căcaturi pretențioase. Repeți aceeași idee din lipsă de lectură sau de imaginație. Din cauza asta, nu reușești să spui nimic, iar căcatul tău este nul din punct de vedere literar. And you keep saying that word. I’m not sure it means what you think it means.

Exemplul 3 (stilul pe care l-aș folosi în orice discuție despre opera lui Camil Petrescu, atâta timp cât nu mi-ar pune în pericol viitorul sau integritatea fizică):

Nu înțeleg din ce fel de tenebre subintelectuale ale mezencefalului tău atrofiat ai scos căcatul ăsta. Ai văzut în viața ta cărți? Muștele alea de-i zice litere te face deștept. Te mai face să și vorbești folosind mai mult de trei cuvinte, sau să realizezi că mulțimea de teme literare pe care le poți aborda este surprinzător de diversă. 

NU REPREZINTĂ CRITICĂ UN ASTFEL DE EXEMPLU:

Căcatul tău nu îndeplinește standardele. Mi se pare stupid că ți-ai exprimat căcatul așa. Nu înțeleg din ce fel de tenebre subintelectuale ale mezencefalului tău atrofiat ai scos căcatul ăsta. Căcatul tău este nul din punct de vedere literar. Du-te și împușcă-te. Poc.

Să vă spun un secret foarte secretos: și eu detest să fiu criticată negativ, chiar și cu argumente. Cui îi place să fie deconstruit, ciopârțit, analizat, eventual etichetat și pus într-un norișor de vituperații, fie ele reale sau scornite în puțul gândirii? Mai mult decât atât, sunt o fire exagerat de sensibilă la critică și m-am autoeducat ani la rând ca să ajung să extrag tot ce e util din părerile altora în loc să izbucnesc în crize lacrimogene și să las o dâră groasă de răspunsuri impulsive în urma mea de fiecare dată când cineva are o problemă cu mine sau pur și simplu nu găsește motive obiective să-mi salte în slăvi acțiunile.

Sensibilitatea la critică stă la baza fobiei mele sociale și a tracului cu care m-am pricopsit încă din clasa a patra. În clasa întâi plângeam când învățătoarea îmi reproșa – ba nu, constata – că făceam o liniuță strâmbă sau un „a” mic de mână cu „laba gâștei”. Primesc critici (deși nu mereu valide) inclusiv din partea propriei persoane. Nefiind nici prea logică, dar nici prea creativă, n-am simțit niciodată că aparțin vreunei tabere – un fapt foarte frustrant ce poate deveni o sursă bogată de (auto)critică.

Oamenii care știu cu adevărat să critice sunt cei mai sensibili și introspectivi oameni de pe planetă, pentru că văd detaliile care scapă pulimii. Sunt sensibili la ele și îi frustrează așa de tare, cu riscul de a deveni o slăbiciune. Criticii adevărați nu sunt cruzi în esență și știu să facă o grămadă de alte chestii în afară de a critica. Ca de exemplu să gândească.

Apropo de asta, io mai știu să judec. Știu foarte bine să judec și o fac de când m-am născut. Judec pentru mine și judec toți oamenii în mod egal. Judec în metrou, la piață, când citesc, când discut, când zbor cu avionul, când plătesc factura de net, când stau pe budă. La fel ca toată lumea. Cu toții împărțim oamenii pe categorii. Cu toții gândim lucruri răutăcioase și de căcat despre aproapele nostru. Cu toții o facem, iar ăia care pretind vehement că n-o fac sunt niște ipocriți cu macaroane cu brânză în loc de creier. Cu toții judecăm și catalogăm, dar ne deosebesc criteriile în funcție de care o facem.

Te judec după felul în care te exprimi, după ideile pe care le exprimi și după cărțile preferate. Te judec după câtă retină se vede în golul privirii tale. Te judec și după profilul de Facebook (dacă Atotputernicul Atotștiutor ți-ar pune un pistol la cap, ai fi capabil să spui disperat cu mâna pe inimă că tu nu faci la fel?). Te judec după evoluția ta în timp.

Te judec după filmele la care-ți place să te uiți, și te mai judec după felul în care mă judeci pe mine și pe ceilalți. Nu e etic sau moral să iau decizii pentru și în numele tău pe baza judecății mele, dar, din fericire, nu am nicio altă pretenție în afară de a-mi ține părerea pentru mine (în scopul de a tria persoanele cu care socializez) și de a mi-o exprima când mi se cere sau când mă calci pe nervi mult prea rău. And what’s more:

91030-surprise-bitch-gif-madison-mon-uNqA

TOATĂ LUMEA FACE ASTA! INCLUSIV TU!

Cineva mi-a spus că preferă să aibă aproape „un suflet care poate plânge decât cineva care știe doar să critice”. Eu prefer să fiu detestată pentru sinceritatea mea și pentru cruzimea aparentă în loc să am omuleți de paie ca acoliți, sau să fiu preaslăvită pentru sensibilitatea mea fără fond fund.

Vă promisesem în primele paragrafe un leac pentru imunitatea la rațiune a omenirii. Iată-l:

fhd994MSK_Jim_Carrey_031

Advertisements

2 thoughts on “Teoria chibritului: cum judecă oamenii și de ce io te critic chiar în momentul ăsta

Drop it like it's hot

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s