Cum se cumpără românul

Conform datinilor respectate cu sfințenie de bunii creștini, calculăm că lunea asta pică Boboteaza. Boboteaza este un eveniment monumental pentru începutul oricărui an și deschide în mod oficial sezonul sporturilor de iarnă pentru români. Printre sporturile preferate ale românilor se numără „Dă cu banu’ să intre popa” și mega-concursul cu premii „Prinde crucea”, unde un grup de masculi care de care mai falnici și mai burtoși înoată printre ghețari plutitori și specii rare de pinguini est-europeni pentru a recupera crucea aruncată în apă de tata popa.

Apoi, în spiritul Bobotezei, tata popa vine și împrăștie harul divin prin casele credincioșilor pentru a le aduce un an nou prosper și plin de mici plăceri lumești. Asta, credincioșii mamii, vă costă.

Tata popa al nostru a venit la noi în bloc de azi. Și aș vrea să clarific trei lucruri:

1. Biserica nu e același lucru cu Dumnezeu (oricare ar fi el) sau credința. Cei care încă se mai mint pe sine urmează să-și spargă capul dându-se cu el de tavan, sau să moară în propria ignoranță.

2. În București se construiește o catedrală de o opulență care bate Burj Khalifa la fundulețul gol cu o macetă robustă, și cu toate acestea Biserica nu are bani.

3. (fără legătură directă cu punctul 2) 90% dintre popi sunt niște papagali lacomi care probabil fac ședințe de spiritism pentru a le cere morților fără mulți apropiați bani de îngropăciune de pe lumea cealaltă. Sau măcar coordonatele geografice ale locului unde și-au îngropat moștenirile. Și o lopată, că doar n-o fi să stricăm lopata a bună de săpat gropi pe dezgropat comori. Se îndoaie vârful când dai de cufere.

Revenind. Intră popa în hol și dă cu busuiocul, pupăm cruci, alea alea. Și nu, n-am simțit că iau foc sau că ies toți dracii din mine. Sunt încăpățânați. Popa termină de cântat. Bunică-mea dă să se caute de bani, dar își amintește că și-a lăsat geanta în sufragerie și se deplasează lent până acolo. Popa zâmbește forțat și se uită lung. Privirea aia n-o uit cât oi trăi. Câteva secunde de tăcere. Popa face conversație ca să tragă de timp. Mieros. Candid. Puterea binelui, flower power, unicorni, norișori. Toate bune, suntem bine, mă bucur, mă bucur, Doamne-ajută. Bunică-mea vine cu banii și-i strecoară „discret” în mâneca sutanei.

50 de lei.

Fifty fucking lei.

Bunică-mea e cea mai strângătoare ființă pe care o știu. În tinerețile mele trebuia să cerșesc și să mă crizez două zile ca să obțin 50 de lei de la ea. Uneori chiar mai mult. Nu obțineam de fiecare dată. Uneori mințeam că-mi trebuie pentru manuale.

Popa zâmbește satisfăcut, doamne-ajută și pleacă. Bunică-mea închide ușa – încă îi rămăsese zâmbetul politicos lipit pe față.

Mă enervez.

— Ce, cum, cât, 50 de lei la popă, matale nu ești în toate mințile? Că de ce, că cum?

— Lasă-mă tu-n pace, e treaba mea cât îi dau.

— Că da, că sigur se duce chiar acum să descuie biserica și să toarne în cutia milei ce-a strâns de la tot blocul. Io nu înțeleg de ce dă toată lumea bani la popi, ce obicei cretin mai e și ăsta? De ce să-i dai? Nu ți se sfințește bine casa dacă nu cotizezi?

— Nu se poate să nu-i dai.

— Dar se poate să-și ia bere și țigări din salariu, la fel ca toți oamenii normali care nu fac un serviciu suprem Bucureștiului aducând apă cu magie divină în casele oamenilor?

— Taci din gură, că așa se face, toată lumea dă.

— Și tu faci ca toată lumea.

— Da, că mie mi-e rușine de lume.

Înghit în sec.

— Uite că mie nu mi-e rușine de lume, mi-e rușine de bigotismul triumfal de vârsta a treia după care se ține toată turma din țară, că de-aia ne merităm toate nenorocirile (i se umezesc ochii). Și cine naiba te-a văzut dacă-i dai sau nu în afară de noi?

— Îi dau ca să mă țină minte la cimitir, că el te ține minte! (dau să leșin sau să plâng nasol cu urlete de hipopotam futut în cur) Păi tu știi ce i-a făcut ăsta lu’ vecina cutare când a murit maică-sa? A lăsat-o să aștepte două ore până a început slujba! Am stat cu coliva în fața bisericii în ploaie, și cu invitații (n.r. la pomană)! Două ore!

— Și crezi că ăia de la care primesc 50 de lei acum și nu câteva mii de lei înainte de îngropăciune nu pățesc la fel?

Se bagă maică-mea.

— E păcatul lui ce face cu banii.

Dezamăgitor. De la maică-mea mă așteptam la mai mult. Mă enervez mai tare.

— A, atunci ești de acord să sponsorizezi păcatele altora? Hai s-o facem! Cine mai pofește la o plasmă mică, sau poate un Kent lung dacă le aveți mai mult cu smerenia? Dumneta, dumneata, sigur, dar să-mi sfințești casa mai întâi! Vai, dar mă simt prost că toată lumea ți-a dat câte-un leu, ia de aici 50, și bine că am, că dacă n-aș avea, n-ai fi dumneata suficient de amabil să-mi faci slujbă, să fiu și eu primită cum se cuvine pe lumea ailaltă!

Apropo de asta, pe aceeași logică: dacă mortul care n-are bani nu primește slujbă, înseamnă că nu primește OK-ul de la Doamne-Doamne, și deci Doamne-Doamne ține cont de jertfele bănești și de acțiunile unui intermediar muritor și păcătos ca tata popa într-o chestiune așa de importantă ca intrarea în ze afterlife? Ntz, ntz.

Contraargumente, blasfemie, vorbăraie, popi, bani, popi, bani, lumea, așa se face, așa nu se face, noile norme sociale, am rămas în urmă cu ele, uau, cum pot să nu mă asemăn deloc cu oamenii lângă care am crescut? Și ele sunt printre puținele rude pe care le respect. Cu două-trei excepții, am avut nenorocul de a veni pe lume într-o familie de cintezoi ipocriți, materialiști și buni de gură care se mănâncă de cur între ei și care probabil nu ar ști să se adapteze într-o societate civilizată, fără mâncători de cur. Oricât de prețioși ar spune gura lor că sunt. Asemenea multor cetățeni, le-a crescut românismul pe creier înainte să apuce să și-l destupe.

Am nervi pe societate și mă otrăvesc singură.

Probabil așa o să mor/înnebunesc. Ori asta, ori deja în lumea nebunului toți nebunii sunt normali. Cine știe.

Bag o oră de șutăr și mă calmez.

Revenind la întrebarea zilei, cum se cumpără românul? Cu religie, cu milă, și de foarte multe ori – combinația letală – cu ambele. A nu se confunda mila și altruismul cu întrajutorarea și respectul față de drepturile altora. Nu. Frica de flăcările iadului vinde. Nu spiritualitatea, nu credința. Frica de „așa se face” „așa face lumea”, „te râde lumea”. „te aude lumea”.

Conflict între generații, ați putea spune. Dar generațiile noi nu se educă singure.

Dau ciubuc la popă. Dau ciubuc la taximetrist, la mecanicul de locomotivă; dau șpagă la polițai, la profesor să-mi umfle nota, dau mită la decan să mă licențieze. Dar asta nu e religie, și nici milă. Ce să fie, ce să fie? Ei, iacătă că românul se mai cumpără cu ceva. Să-i zicem altruism. E o nouă normă socială și în același timp moneda națională românească.

Cum de ce? Așa face toată lumea.

Nu ajuți un cerșetor dacă-i arunci mărunțiș în palmă. Ajuți mafia din spatele lui. Îl ajuți, de exemplu, donând lunar, sau chiar și o dată pe an, o sumă modestă pentru adăpostul și educația lui unei organizații care-și respectă transparența. Îl ajuți plătindu-i școala dacă te dau banii afară din casă. Dar asta e utopie.

Cine n-a văzut „Filantropica” să-l vadă. E cel mai bun film românesc făcut secolul ăsta, și foarte posibil în toată istoria noastră.

La mulți ani 2014. Care n-o să fie mulți, că e doar unul. La multe luni, poate. Care să nu fie Boboteaza.

Advertisements

Drop it like it's hot

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s