Ce bine era în vremile tinereţilor noastre când soneria telefonului putea să te trezească din somn, şi nu era nevoie să-ţi pui telefon şi în bucătărie, pentru că nu ştiu cum se făcea de aproape nimănui nu-i era lene să se deplaseze de lângă oală să răspundă, pe lângă faptul că-l auzea. Acum îmi dau seama că telefoanele mobile au fost subtil prezise în Apocalipsă (ca să fiu şi eu aidoma autorilor unor articole care mi-au mâncat creierii capului zilele astea), pentru că elucubraţia numită în popor “Caller ID” (“şin’ mă sunăăăă?”) bagă mai multă râcă între oameni decât ar putea dracul însuşi s-o facă. Îţi sună telefonul din fundul genţii/buzunarului, vezi că e vreun stalker, vreun amic crizat sau fostul/fosta, iar degetul mare va apăsa tasta roşie fără ca tu să mai faci vreun efort să conştientizezi că asta trebuie făcut. Apelantul va suna negreşit înapoi cu număr ascuns, iar tu, chiar dacă vei bănui ingineria, vei răspunde din curiozitate, găsind la capătul celălalt al… “firului” ţipete şi cântece de răzbunare. Şi dacă în trecut te foloseai de mama/bunica să le spună admiratorilor tăi că dormi sau nu eşti acasă de câte ori puteai până să se prindă, acum îţi închizi lejer telefonul dacă nu aştepţi alt apel împortant sau, şi mai lejer, adaugi numerele respective în blacklist (pentru telefoanele care au această opţiune – din foarte fericire, al meu are :D). Mă simt frustrată pentru că nu-mi dau seama dacă telefoanele mobile sunt bune sau rele, mai ales la câţi bani scot operatorii de pe urma lor. Am mai zis într-un post anterior că unii sociologi leagă începutul vieţii sexuale de primul telefon mobil.Legătura dintre telefoane şi sex? Evident că există. Doar n-o să vorbesc la telefon cu gura plină.
Salve.
Atenție, se-nchide ușile 