Ce dracu’ se întâmplă cu lumea?

Nu știu dacă ați observat, dar a început sezonul în care toată lumea își șterge blogurile, Feisbucile sau postează statusuri critice în care urlă cât de mult s-au săturat de oamenii din jurul lor. Apoi mai vin blogărașii reduși mintal care au impresia că par culți în condițiile în care habar n-au să scrie corect în propria limbă. Mă rog, ăștia sunt peste tot, dar parcă acum îs mai prolifici ca niciodată. E un fel de criză a pseudointelectualității autohtone în care pseudointelectualii mai mici ating culmile sinusului și devin sătui de lobotomizați sau de pseudointelectualii mai mari.

Apropo de lumea care se plânge, azi m-am apucat să-mi vopsesc anumite suprafețe din casă care nu arătau prea grozav. A trebuit să stau jumătate de oră cu ușa deschisă pentru ca vecinii care treceau pe hol să înceapă să se plângă de mirosul (pentru ei, neplăcut) de vopsea (nelavabilă, apropo, că altfel chiar ar fi fost culmea). O pipiță comenta intrigată că mirosul a ajuns cinci etaje mai sus și că lu’ cutare i se face rău, în condițiile în care eu eram chiar în pragul ușii, dându-i ocheade suspecte în timp ce cobora scările. Nu obișnuiesc să mănânc sticlă. Alta chiar s-a făcut că tușește în timp ce trecea în fugă prin fața ușii mele – o, dar vai, câtă subtilitate!

Să vă gâdil fosele nazale la poponeț. Eu nu comentez nimic când miroase a gunoi și rahat în tot blocul săptămâni la rând, sau când spre sfârșitul celor mai dulci vise absurde personajele încep să mă alerge cu o bormașină înfiptă într-un perete de trei pă trei. „Dar vaaaai, cât de urât miroase!”. Apăi, să mă scuzați, vopsea parfumată nu s-a inventat încă pentru a vă satisface sensibilitățile olfactive. Conviețuiți cu mine, suportați consecințele, pentru că slavă Domnului, eu o fac de ani de zile și-mi vine să vă torn la toți câte-o sticluță de diluant pe gât.

În plus, poate eu sunt puțin  mai aurolacă în străfundul meu, și-mi place să mă iau cu câte ceva ușor din când în când – deh, ura primordială dintre aurolaci și gunoieri. Dacă e să gândim în perspectivă, adică din mai multe perspective în afara perspectivei de vecin mofturos nemlțumit, eu stau într-un miros de vopsea și mai afurisit, și asta pentru că vreau ca locul în care mucegăiesc să arate bine și să fie curat. Cum ai vrea să miroasă, fă, vopseaua, a smirnă? Eu chiar mănânc și scriu postarea asta în același miros, ceea ce mă transformă într-o adevărată forță a naturii. Prin urmare, aștept să vă mutați în alte blocuri de pensionari comuniști când o să-mi transform casa într-un rai al eterului, cu blackjack și prostituate. Ieșiți la aer, că-i cald afară, sau cel puțin veniți să vă plângeți ca orice om normal, fără românisme, ca să fiu îndreptățită să-mi cer scuze pentru inconvenient ca orice om civilizat. Altfel, să mă pupați în cur.

Știu ce se întâmplă cu lumea. E proastă. Pulimea nu mai are bloguri idioate pe care să borască tot felul de inepții, nu mai am de cine să râd, mă plictisesc, mă apuc de renovări și-mi omor vecinii. Vedeți ce se întâmplă? VEDEȚI??? Ou, uel… ai șud ghet ă laif, șudănt ai?